Mănăstirea Radu Negru
Mănăstirea Radu Negru este situată în partea de nord a municipiului Călăraşi, la 10 km, pe şoseaua ce duce spre Slobozia, la confluenţa dintre Lunca Dunării şi Câmpia Bărăganului.Actuala mănăstire este organizată în jurul bisericii fostei parohii Radu Negru, cunoscută şi sub denumirea de Gambeta.
Se crede că numele vine de la proprietarul locurilor care purta o pălărie numita ’’gambetă’’.Satul a luat fiinţă în anul 1882. Aparţinea administrativ şi bisericeşte de comuna Tonea, judeţul Ialomiţa.În anul 1896 satul a devenit comuna Radu Negru.
Biserica a fost construită între anii 1909-1912, de către obştea comunei cu concursul perceptorului Marinache Stoenescu şi a primarului Gheorghe Ispir. Locaşul de cult a fost zidit din cărămidă pe temelie din piatră, are formă de cruce greacă, cu pridvor deschis, cu trei turle: două mai mici pe naos şi turla mare pe pronaos.Această turlă are o arhitectură deosebită, are opt ferestre din lemn de stejar ce se pastrează şi astăzi.
Corpul bisericii şi turlele sunt împodobite cu un brâu roşu de cărămidă presată. Aşezământul cu Hramul’’Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’’ a fost sfinţit în ziua de 25 martie 1913 de arhiereul Valerian Râmniceanul. Primul Preot al comunităţii a fost Preotul Enache Petrescu, prin strădania căruia la 1 septembrie 1914 capătă statutul de biserică parohială, având administraţie de sine stătătoare.
Pictura lăcaşului de cult a fost executată în stil bizantin de pictorul Martinovici, fiind apoi refăcută în 1937 de meşterul Niţă Angelescu, iar în 1969 a fost restaurată de zugravul Vasile Olteanu. Comuna Radu Negru era formată din satele Radu Negru şi Stoenesti, o colectivitate de oameni cu deosebită trăire duhovnicească, însufleţiţi de venerabilii lor preoţi: Alexandru Ionescu, Dan Dumitru Haralambie, Andrei Ţuţuianu şi Sima Jan.
Începând din 1960-1965 localitatea a fost dezafectată din cauza apei care s-a ridicat la suprafaţa pământului.Sătenii şi-au mutat gospodăriile în municipiul Călăraşi, în cartierul Măgureni şi în comuna suburbană Modelu.Parohia şi-a pierdut identitatea şi ultimii localnici au părăsit vatra satului în 1970.Timp de două decenii în mijlocul câmpului au rămas să vegheze doar biserica şi crucile din cele două cimitire, unde localnicii îşi lăsaseră moşii şi strămoşii, la creştetul cărora se rugau cu evlavie, deplângând soarta tristă a strămutării.
Din mila lui Dumnezeu şi a purtătorului de biruinţă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe biserica pustiită şi ruinată a atras atenţia după 1989 binecredincioşilor creştini ortodocşi botezaţi şi cununaţi aici.S-a hotărât readucerea locaşului de cult la starea de cinste şi închinare de altădată şi prin osteneala Adormitului întru Fericire Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, prezent la sfinţirea Bisericii din Ceacu, judeţul Călăraşi, a vizitat biserica ruinată, cunoscând situaţia din timpul când era Episcop Vicar la Bucureşti şi a îndemnat la reînvierea Sfântului locaş.
În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1992 s-a hotărât ca în acest loc, care aparţinea jurisdicţional de Arhiepiscopia Bucureştiului, să se înfiinţeze cu personalitate juridică Mănăstirea de călugări Radu Negru. Primul vieţuitor al acestei sfinte Mănăstiri a fost Ieromonahul Macarie Pristavul. Mănăstirea a luat amploare odată cu înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în 1995, fiind sfinţită de Episcopul de atunci, Prea Sfinţitul Nifon Mihăiţă, actualmente Exarh al Plaiurilor Mitropolit şi Arhiepiscop al Târgoviştei.
Sub păstorirea vrednicului de amintire Prea Sfinţitul Doctor Damaschin Coravu (2000-2009), a cunoscut o mare înviorare monahismul în Bărăgan şi astfel Mănăstirea Radu Negru, sub obladuirea si purtarea de grija a Prea Sfintitului Parinte Episcop Vincentiu a căpătat un nou sprijin în vederea sporirii vieţii duhovniceşti a obştei, precum şi pentru continua refacere şi amenajare a aşezământului. Cu ajutorul lui Dumnezeu au fost trimişi mereu ctitori şi binefăcători ai sfintei Mănăstiri, precum familia Gheorghe Ion din Călăraşi, familia Picu Şişman din Călăraşi, familia
Ţinta din Slobozia şi mulţi alţii.
Rând pe rând au fost construite chilii, refăcută şi pictată biserica, ansamblul monahal ce cuprinde paraclisul ’’Sfântul Arhidiacon Ştefan’’ , stăreţia, trapeza, apoi s-au înălţat turnul, clopotniţa şi un gard de piatră(700m) ce înconjoară, precum zidul o cetate, Sfânta Mănăstire.
Odoarele de preţ ale aşezământului monahal sunt:Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care aştepta neputrezită în pământ de peste şapte decenii ca să fie scoasă la lumină în 1997;de asemenea, părticele din moaştele unor sfinţi cunoscuţi, care atrag pelerini şi închinători cu evlavie. Sub îndrumarea Prea Cuviosului Protos Gherasim Noapteş, stareţul Mănăstirii, se nevoiesc aici 12 vieţuitori.
Astfel, mănăstirea şi-a deschis porţile spre oameni şi spre cer, redevenind loc de rugăciune şi duhovnicie ce atrage mulţi pelerini.
