Mănăstirea Caşin
Mănăstirea Cașin a fost ridicată în 1655 de voievodul Gheorghe Ștefan. Este asemeni bisericii Golia din Iași ca plan și dimensiuni, dar formele sunt simplificate. Clădirea era înconjurată de case domnești și de un zid de piatră cu turnuri ca de cetate, fiind concepută ca loc de apărare.
Marele cutremur din 1805 a avariat-o grav; mănăstirea a fost reparată de egumenul grec Ierotei, iar între 1836-1839 de egumenul Isaaia din Constantinopol.
Mănăstirea Caşin construită de voievodul Gheorghe Ştefan în 1655-1657 a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului. Din ansamblul iniţial, se mai păstrează doar turnul de intrare – spectaculos prin decoraţia sa inspirată din contemporana Polonie vecină – şi biserica.
Încercări de restaurare au existat de-a lungul timpului, dar singura intervenţie notabilă a fost cea de consolidare a structurii, făcută în 1982 de profesorul Alexandru Cişmigiu împreună cu colaboratorul său, inginerul Mircea Crişan, aflat pe atunci la începuturile activităţii sale în restaurarea monumentelor.
Mănăstirea Cașin păstrează liniile și dimensiunile edificiilor construite de marele voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare. Arheologii enumeră aici biserică, clopotniță, casă domnească și câteva chilii. Arhitectura însă este unică: ancadramentele florale ale ușilor și ferestrelor cu motivul viței-de-vie, brâul exterior ce înconjoară întreg edificiul, dimensiunile impresionante și construcția realizată în piatră albă șlefuită impecabil, dau edificiului armonie și echilibru.
Istoria închisă între zidurile groase de piatră ale mănăstirii este bogată. Bogată în evenimente, bogată în cultură, construită inițial ca lăcaș de cult, dar și de apărare, Mănăstirea Cașin a fost însă și un veritabil centru cultural al Moldovei.
Cu un bogat fond de carte veche, mănăstirea a slujit vreme îndelungată drept “sediu” pentru traducatorii și copiatorii de cărți (slavonă și greacă), ba mai mult, se pare ca în acest edificiu a funcționat chiar și o școală grecească.
Urmele unei istorii tumultoase și-au lăsat, însă, și aici, amprenta. Distrusă din ordinul turcilor la 1717, apoi de cutremurul din 1802, mănăstirea a fost de mai multe ori refacută. Sfințit în 1657, edificiul a fost restaurat în 1806, 1892, 1895-1907. Ars în 1920 a fost reparat în 1926, 1959, 1980 și pictat în 1992.
