Arcul de Triumf din București
Simbol al victoriei României în Primul Război Mondial, Arcul de Triumf din București este și una dintre cele mai apreciate (și fotografiate) atracții printre turiștii străini care vizitează capitala.
Arcul de Triumf va fi deschis pentru vizitare, în mod gratuit, în fiecare weekend şi în zilele de sărbători legale. Acest lucru va fi posibil pentru români până în data de 17 octombrie.
Cei care doresc să viziteze Arcul de Triumf o pot face în intervalul orar 11,00 – 22,00, reamintește PMB. Ultima persoană va intra în interiorul monumentului la ora 21,30, programul fiind strict, fără modificări.
Arcul de Triumf este monumentul situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul deosebit de spectaculos și important pentru istoria românilor a fost proiectat de Petre Antonescu.
Arcul de Triumf a fost construit în perioada anilor 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial și în fiecare an este gazda numeroaselor evenimente cu tentă militară și cultural -istorică.
Arcul de Triumf are nu mai puțin de 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia care și-au manifestat interesul de a-și lăsa amprenta pe cel care avea să devină rapid unul dintre cele mai spectaculoase monumente istorice din România.