Movilele de la Șona
Satul Șona este așezat la est de orașul Făgăraș, înșiruit pe malul drept al Oltului, străjuit la partea de nord de coroana de dealuri colinate, care depășește mult lungimea satului și a hotarelor lui spre răsărit și apus.
Sunt opt movile, care ating aproape câte 30 de metri înălţime, dispuse pe două şiruri, aşezate în ordinea mărimii. Una dintre legende spune că piramidele au fost ridicate pe vremea dacilor, iar în măruntaiele movilelor s-ar găsi chiar şi nişte comori.
Piramidele de la Șona sunt 8 movile de pământ, de formă conică (primele 4 de la drum) sau alungită (al doilea șir de movile) cu vârful rotunjit și dispuse câte 4 pe 2 șiruri paralele. Cele 4 piramide de lângă drum au înălțimi de 8-10 metri, iar celelate piramide sunt puțin mai mici având înălțimi de 5-9 metri.
Primele 4 piramide par mult mai impunătoare deoarece sunt situate pe o poziție superioară a versantului față de restul piramidelor.
Piramidele domină satul, iar localnicii îi numesc guruieţi, adică ridicătură de pământ. Cercetătorii au comparat deluleţele de la Şona cu tumulii în care erau îngropate căpeteniile celte sau scite, mai ales că aceste popoare au traversat şi teritoriul României.
În plus, arheologii au găsit în jurul piramidelor ceramică din epoca târzie a bronzului şi din perioada Hallstat. Există însa şi teorii, apărute de-a lungul timpului, care încearcă să demonstreze că piramidele nu se află întâmplător la Şona.
Vestigii dacice O ipoteză interesantă a fost lansată de un cercetător basarabean, care crede că guruieţii sunt nişte vestigii dacice. Mulţi au încercat chiar să le afle secretele, stârniţi de poveştile spectaculoase ce se aud din bătrâni.
Prin sat se zice că, apa aşezată lângă movile capătă proprietăţi curative. Curioşi sa afle ce ascund înăuntru, localnicii au încercat să sape în movile, dar n-au fost lăsaţi de autorităţi. Nici arheologii n-au reuşit încă sa dezlege misterele piramidelor, astfel că Şona rămâne un loc ideal de vizitat, mai ales pentru cei care iubesc miturile.
Legenda uriaşilor Bătrânii satului spun că, de-a lungul timpului, au venit tot felul de specialişti în satul lor, cu diverse aparate, în căutarea adevărului despre „ridicături”, dar n-a aflat nimeni nimic. O altă legendă, pe care oamenii locului o povestesc puţinilor turişti ce poposesc în satul lor, spune că de fapt movilele ar fi nişte morminte de uriaşi sau oricum construite de către aceştia. „Cică a fost o fetiţă de uriaşi care a făcut movilele, demult, înaintea dacilor.
O altă poveste din bătrâni spune că a fost un uriaş care şi-a curăţat opincile şi în urma lui au rămas movilele astea. Totuşi e ceva că pământul din movile e galben, iar cel de jos e negru”, a povestit Ioan Buzeche, localnic din Şona, despre o altă legendă care circulă prin sat.
Acesta mai spune că uriaşii ar sta şi acum în movile şi poate că s-ar supăra dacă cineva le-ar strica somnul, scormonind în deluleţe. Triunghiurile magice E posibil ca piramidele să facă parte din „triunghiurile magice” rămase de pe vremea dacilor, ca un fel de linii invizibile care străbat Carpaţii, între sanctuarele şi cetăţile strămoşilor noştri.
În cuprinsul acestor forme geometrice ar intra capitala Daciei – Sarmisegetusa, cetatea Piatra Roşie, sanctuarul de la Racoş, templul de la Şinca Veche, vârful Omu şi piramidele de la Şona.