Mănăstirea Dejani
Situata în zona Munţilor Făgăraşului, la doar 21 km de Fagaras, Mănăstirea Dejani se afla într-o poiana (pe valea Radului), loc de linişte, popas în „gradina Maicii Domnului.
Nu se cunoaşte cu exactitate când si de la cine a fost ctitorita mănăstirea. Documentele referitoare la aceasta, distruse în timp, sunt foarte puţine. Existenta sfântului locaş în secolul al XVII-lea este atestata prin câteva inscripţii si însemnări făcute pe cârti bisericeşti din Tara Făgăraşului .
Mănăstirea era o modesta construcţie din lemn, cu temelie din piatra. Locuinţele călugărilor, mici bordeie sau colibe din iemn, se pierdeau în ascunzişurile pădurii. Locul era izolat, nu erau drumuri de acces, doar o cărare în munte. în iunie 1761 armatele generalului Buccow au ars biserica si au distrus până la temelie clădirile Mănăstirii Dejani.
Odată cu aceasta au dispărut documente, manuscrise, icoane, obiecte de cult; doar câteva dintre odoarele mănăstirii au fost salvate de localnici si duse la biserica parohiala. Călugării au fost martirizaţi, doar câţiva dintre ei s-au refugiat peste munţi, la mănăstirile din Argeş. Pe locul dezastrului au rămas peste timp doar câteva urme de ziduri păstrate până în urma cu aproape 50 de ani, ruine la care veneau în pelerinaj credincioşi si preoţi rugându-se pentru vremuri mai bune.
După 1989 a renăscut dorinţa credincioşilor de a se reface mănăstirea. în 1992, prin venirea aici a patru călugări de la mănăstirile Sihăstria si Sihla din Moldova, s-a reactivat vatra monahala. Locul a fost defrişat si curăţat, s-au montat doua troiţe, Poiana Mănăstirii devenind loc de pelerinaj.
Cu ajutorul credincioşilor din împrejurimi s-au construit câteva chilii si un paraclis în care, ulterior, s-a amenajat trapeza. în 1994 s-a pus piatra de temelie a noii biserici, înălţata de meşteri din Vatra Moldovitei în timp de 36 de zile.
Ridicata în stil moldovenesc, ca o construcţie spaţioasa din lemn, biserica a fost sfinţita cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului în ziua de 1 octombrie 2000. Pe pardoseala, în mijlocul bisericii este marcat locul vechiului lacas al mănăstirii. în naos se afla icoana Sfântului Ierarh Nicolae, o pictura pe lemn în stil bizantin, aparţinând fostei biserici si restituita de credincioşi. Au mai fost recuperate alte câteva icoane si clopotul datând din 1363.
Refacerea mănăstirii a stat mereu sub semnul unor întâmplări miraculoase menite sa înnoade peste timp tradiţiile si sa continue filonul de activitate monahala. Rânduite în chip nevăzut, acestea au stârnit evlavia credincioşilor. Pentru a se asigura aprovizionarea cu apa s-a revigorat vechea sursa de apa a călugărilor.
Fântâna din secolele XVII-XVIII, cea mai veche piesa din incinta, cu o apa tămăduitoare, este o redescoperire a izvorului nesecat al credinţei strămoşeşti.
Obştea mănăstirii are patru vieţuitori, sub îndrumarea bisericeasca a părintelui ieromonah Gherontie Negura. Rânduiala vieţii monahale si a slujbelor este cea de la mănăstirea Sihăstria si de la Muntele Athos.
