Mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare din Bodești
Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” a luat ființă ca schit de călugări, sub jurisdicția Mănăstirii Bistrița, în anul 1996.
Locul bisericii actualului așezământ a fost sfințit la 4 august 1996, de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Lucrările de ridicare a așezământului s-au făcut cu purtarea de grijă a arhimandritului Ciprian Zaharia.
În iunie 2007, așezământul a fost ridicat la rang de mănăstire, iar la 30 august, în același an, biserica și paraclisul au fost sfințite de către Preafericitul Daniel, împreună cu un sobor de 12 arhierei, care au participat, la Mănăstirea Secu, la slujba de canonizare a Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Cu prilejul acestui eveniment, mănăstirea a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, acesta devenind, împreună cu Sfântul Vasile, ocrotitor al așezământului. În prezent, obștea mănăstirii numără zece viețuitori.
Biserica cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei” este construită în plan trilobat. Are două turle, 32.8 metri lungime, 9 metri lăţime, iar zidurile au 60 de centimetri grosime. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis, iar sfântul lăcaş cuprinde încăperile tradiţionale stilului moldovenesc: altar, naos, pronaos şi pridvor.
Decoraţia exterioară este marcată de un şir de ocniţe şi ancadramente, în jurul golurilor ferestrelor şi ale uşilor.
Paraclisul cu hramul „Buna Vestire” cuprinde, de asemenea, cele patru încăperi tradiţionale stilului moldovenesc. Și biserica mare şi paraclisul sunt pictate în stil al fresco de către pictorul Gheorghe Matei din Frasin, judeţul Suceava, scenele biblice fiind deosebit de expresive şi intens colorate, majoritatea reprezentate în mărimi naturale.
La ambele lăcaşuri catapeteasma, iconostasurile, scaunul arhieresc şi stranele sunt sculptate, cu o bogată dantelărie, în lemn de stejar, de meşteri din zona Neamţului.
De paraclisul mănăstirii este alipită, într-un frumos tot unitar, casa monahală, construită în stil brâncovenesc, pe două nivele: parter şi etaj. Este o construcţie complexă, cuprinzând chiliile, o trapeză generoasă, dar şi camere de odihnă, pe care mănăstirea le pune la dispoziţia pelerinilor.
În prezent, obştea mănăstirii numără 5 vieţuitori, avându-l ca stareţ pe Părintele Protosinghel Ieronim Andrescu. Hramul de vară al Mănăstirii Bodeşti, de pe 30 august – Sfântul Ierarh Varlaam, adună un număr mare de persoane, atât din zona Neamţului, cât şi din alte părţi ale ţării.
După momentul sfinţirii bisericii acestei aşezări monahale, 30 august 2007, hramul de vară a devenit prilej de comuniune în rugăciune atât pentru slujitorii sfintelor altare, cât şi pentru cei care caută să se apropie de Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor.
Contact
Adresă: Comuna Bodeşti, cod 617070, jud. Neamţ