Ghid turistic Uruguay
Uruguay, cunoscut si sub numele de Republica Orientala a Uruguayului, reprezinta unul dintre statele sud estice ale Americii de Sud. Din punct de vedere demografic, populatia Uruguayului este de 3,5 milioane locuitori, insa, asemenea tarilor de pe continentul sudamerican, marea concentratie de locuitori se afla in capitala tarii, Montevideo si, bineinteles, a ariei sale metropolitane. Si pentru a intelege mai bine, vorbim de un numar de 1,8 milioane de locuitori, mai bine de jumatate din populatia totala a tarii, care traiesc in capitala si in localitatile invecinate acesteia. Uruguayul depaseste doar Surinamul si Guyana Franceza ca intindere, fiind al 10-lea stat din America de Sud din punctul de vedere al suprafetei.
Ca asezare geografica, Uruguayul este situat in sud-estul continentului sudamerican, fiind marginit la Nord si Vest de catre Brazilia, respectiv Argentina, iar in Sud Est, de catre Oceanul Atlantic. Granitele care despart acest stat de Argentina si Brazilia, sunt granite naturale formate din cele doua mari rauri: Uruguay si Rio de la Plata.
Din punct de vedere etimologic, denumirea de Uruguay provine din limba guarani si are mai multe conotatii, in functie de exploratorii care au trecut prin acest stat, insa toate fac referire la faptul ca Uruguayul este imprejmuit de cele doua mari rauri. Astfel, unele dintre denumirile mai populare pentru acest stat sunt “Raul tarii urilor”, “Raul canchilelor colorate”, “Raul Melcilor” etc.
Istoria acestui stat este una destul de zbuciumata, Uruguayul fiind motiv de disputa pentru trei mari puteri: Spania, Brazilia si Argentina. Primii ajunsi aici au fost spaniolii, care au incercat sa cucereasca intreg teritoriul, insa poporul a rezistat la aceasta incercare, iar portughezii au intrat, si ei, in cursa pentru cucerirea acestei zone. Totusi, in anul 1624, spaniolii au format aici o prima asezare permanenta la Soriano, insa nici portughezii nu s-au lasat mai prejos si au ridicat un fort militar la Colonia del Sacramento. Spaniolii au trecut in avantaj dupa ce au ridicat un bastion militar la Montevideo, capitala din zilele noastre, insa acest avantaj nu a tinut pentru mult timp, deoarece fortele britanice au intrat in cursa pentru ocuparea Uruguayului, iar in anul 1807 au reusit sa ocupe acest bastion militar.
In anul 1811, unul dintre rebelii poporului Urugayan, Jose Gervasio Artigas, a starnit o revolutie impotriva spaniolilor. Aceasta revolutie s-a terminat cu victoria poporului uruguayan, fiind sustinuti si de catre autoritatile de la Buenos Aires. In anul 1815, in urma unor neintelegeri cu autoritatile de la Buenos Aires, Artigas a incetat colaborarea cu acestia, iar Montevideo a fost atacat. Banda Orientale condusa de Artigas a infiintat primul guvern autonom. Insa lucrurile nu au stat asa pentru mult timp, in anul 1816 Montevideo fiind ocupat de catre Brazilia portugheza, in urma unui atac devastator a unei armate de peste 10000 de soldati.
Uruguayul a fost ocupat de catre Brazilia portugheza, insa Brazilia a devenit independenta de Portugalia in anul 1822, iar Uruguayului i s-a acordat independenta in urma unui razboi argentino-brazilian, care s-a soldat fara victorie pentru niciuna dintre cele doua tari. In urma tratatului de la Montevideo, a luat nastere statul independent Uruguay, constitutia tarii fiind adoptata la 18 iulie 1830.
Dupa proclamarea independentei, au urmat 20 de ani de razboi civil, perioada in care Uruguayul a fost asaltat de imigranti europeni, in special din Spania si Italia. In urma mai multor conflicte interioare pe parcursul a cateva decenii, Uruguayul a ajuns intr-o perioada de declin din punct de vedere economic. Din acest motiv, de notat este faptul ca, spre sfarsitul anilor 1960, a aparut o miscare urbana cunoscuta sub numele de Tupamaros, ce incerca sa ajute saracii prin jefuirea bancilor si a celor mai bogati, in alti termeni o miscare “haiduceasca”. A urmat o serie de alegeri si de constitutii elaborate, presedintele Uruguayului devenind, din anul 2000, Jose Mujica, un militant de stanga, ce a petrecut 15 ani din viata sa in inchisoare in urma actiunilor sale din timpul regimului militar. Jose Mujica are in prezent 77 de ani si inca detine functia de presedinte al statului Uruguay.
Din punct de vedere economic, Uruguay este condiserat al doilea stat in topul celor mai putin corupte state din America de Sud, Chile ocupand prima pozitie. Uruguayul surprinde prin politica sa si prin conditiile de munca, fiind cele mai libere de pe intreg continentul.
Economic vorbind, Uruguayul este axat in principal pe ramurile sectoarelor primar si secundar, agricultura, respectiv industrie. In urma crizei economice din Statele Unite din anul 1930, Urugayul a fost nevoit sa devina independent din punct de vedere economic, iar industria a ajuns pana la un procent de 22%. Principalele ramuri din industria statului, in prezent, sunt industria textila, alimentara si chimica. Caracteristice Uruguayului sunt culturile de orez, porum, grau, precum si cresterea vitelor, a cabalinelor si a ovinelor.
Uruguayul, ca republica democratica, este divizata in 19 departamente, fiecare dintre acestea alegandu-si propriile sale autoritati. Desi are o intindere mica, Uruguayul este considerat unul dintre cele mai dezvoltate state din America de Sud, acesta fiind printre singurele state care nu au intrat in recesiune dupa anul 2000.
Raportat la suprafata si populatia tarii, Uruguayul reprezinta una dintre cele mai vizitate tari din America Latina, in anul 2007 inregistrandu-se aproximativ 1,8 milioane de turisti, iar cheltuielile efectuate de acestia pe teritoriul tarii fiind estimate la 800 de milioane de dolari pentru statul uruguayan. Datorita accentului pe care autoritatiile il pun pe dezvoltarea turismului din stat, Uruguayul a fost inclus, in anii 2011 si 2012, in topul celor mai vizitate destinatii din cadrul tarilor in curs de dezvoltare.
Clima Uruguayului este una temperata, descrisa prin ierni reci si veri calduroase. Datorita reliefului neted, lipsit de lanturi montane, clima de aici nu este foarte stabila, conditiile atmosferice schimbandu-se destul de des.
Topul celor mai vizitate trei locatii ale Uruguayului este compus din capitala Montevideo, portul istoric Colonia, datand din secolul 17, si, pentru cei care cauta o destinatie exotica, coasta Punta del Este inzestrata cu plaje intretinute, petreceri in aer liber si restaurante cu mancare specifica.