Mănăstirea Poiana Mărului
Mănăstirea Poiana Mărului cu hramul Duminica Tuturor Sfinților este o mănăstire ortodoxă din România situată pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din comuna Bisoca, județul Buzău.
Este localizată la poalele muntelui Ulmușoru (943 m) într-o pădure de foioase și conifere, pe drumul dintre reședința comunei (Bisoca) și satul Jitia, reședința comunei cu același nume județul Vrancea. Aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Mitropolia Munteniei și Dobrogei.
A fost ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Vechea vatră a schitului a fost ceva mai sus de cea actuală. Primul stareț i-a fost cuviosul Vasile, canonizat ulterior sub denumirea de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului.
Biserica de lemn originală a ars în 1771 fiind refacută în perioada 1780-1784 (cod LMI BZ-II-m-A-20156.02) O a doua biserică tot din lemn (cod LMI BZ-II-m-A-20156.01) a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea.
După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de langă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire .
În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis pictat de arhidiaconul Gabriel Sibiescu, o casa arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți.
A devenit din nou mănăstire de călugărițe în 2010.
În decembrie 2014 un alt incendiu a distrus două corpuri de clădire din lemn, din incinta locașului.
Înainte de a fi schit, în acest loc era o pădure întinsă departe de orice așezare, acolo avându-și stâna niște ciobani. Aceștia își ridicasera o colibă și un staul lângă un măr mare, pe locul unde se va înălța mai târziu mănăstirea.
În fiecare seară, ciobanii vedeau o lumină ca un felinar în scorbura mărului dar nici unul dintre ei nu avea curajul sa vadă ce este, mai ales că ziua nu se mai vedea nimic. Într-una din serile de vară pe cand ciobanii priveau lumina ce le apărea din măr, au primit oaspeți trei călugari pelerini doritori de liniște si sihăstrie, care căutau un loc prielnic zidirii unei mănastiri.
Aflând și văzând acea lumină s-au minunat și, unul dintre ei s-a urcat în măr, coborând de acolo cu o iconiță ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.
Mănăstirea a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea, când și-a extins influența spirituală în a doua jumătate a acestuia, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura Carpaților.
