Schitul Sfântul Ilie din Berzunți

Schitul Sfantul Ilie este un schit ortodox de calugari infiintat in anul 1990, apartinand Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

In jurul anului 1800 mai mulți țărani razeși din comuna Poduri și satele învecinate l-au îndemnat pe Ieromonahul Vasile Varnava ( ctitorul Mănăstirii Sfântul Sava Berzunți – Buda) să construiască un schit în vârful muntelui Runcu Mare din comuna Berzunți.

Dupa câteva decenii de existență, datorită iernilor deosebit de grele și a deselor jefuiri de către tâlharii vestiți de atunci, s-a hotărât la anul 1828 ca acest schit de la locul numit Capul Brazilor sau Runcu Mare să fie mutat la poalele muntelui, în satul Buda.

Biserica de lemn a fost donata unor crestini din satul Prisaca, unde se află și astăzi. Biserica Sf Ilie din Satul Prisaca este numită de localnici „biserica călătoare”, pentru că a fost adusă pe tălpi, trasă de boi, de la Mănăstirea Berzunți, din vârful muntelui la baza acestuia, prin anul 1880 – după cum spune Ortansa Tâtaru, fost profesor de istorie în comuna Berești-Tazlău și primar înainte de Revoluție. Acum biserica din satul Prisaca face parte din patrimoniul național.

După aproape 200 de ani, în anul 1990 localnicii din satele Larga, Plopu și Dofteana au avut inițiativa de a propune Mănăstirii Sfântul Sava să reconstruiască vechiul schit pe locul denumit Poiana Schitului, acolo unde se găsea o troiță spre aducerea aminte a vechiului schit.

Pentru ridicarea acestui asezământ, a fost trimis cu ascultare Părintele Isaia Adragăi, care, împreună cu creștinii mobilizați de Toader Spoială din Dofteana, au pornit la lucru. S-a ridicat mai întâi o clădire din lemn cu pereți din scânduri , împărțită în două încăperi, una pentru parintele și una pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea actualului corp de chilii (care cuprinde și paraclisul, bucataria si trapeza).

Apa fiind necesara vietuirii in acest varf de munte (mult timp apa aducandu se de la izvoarele din padure) s au sapat 5 fantani, de care ne folosim tot timpul anului.

Sfințirea  Paraclisului și a corpului de chiliii  s-a făcut la 20 iulie 2001, de către Arhiereul Vicar Ioachim Băcăuanul, care după un an, la 20 iulie 2002, a sfințit și locul pentru biserica cu hramul Sfântul Ilie.

Biserica a fost ridicată între anii 2002 – 2010, cu multă osteneală (la iernile grele cu zăpezi și geruri aspre de până la – 30 de grade și lipsa de curent electric se adăugau drumurile greu accesibile : doar un drum de căruță pe care se putea căra numai pe perioada verii materialele de construcție  … s-a cărat și cu spatele și cu măgarul).

Pictată și pregătită ca o mireasă, biserica a fost sfințită la data de 20 iulie 2010 de către Preasfintitul
Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor mare de preoți. Cu aceasta ocazie, Starețul Schitului, Parintele Isaia Adragăi, a fost ridicat la rangul de Protosinghel.
In aceasta perioada s – au ridicat anexe gospodaresti spre buna chivernisire a celor de trebuinta acestui sfant locas, iar cladirea initiala a fost transformata in arhondaric. Perimetrul schitului a fost delimitat cu un gard de scandura cu doua porti de intrare sculptate. In anul 2012 se sfinteste clopotnita la baza avand o troita inchinata Sfantului Serafim de Sarov.

Din anul 2013 se incep lucrarile de zidire la staretia manastirii, care acum sunt in curs de finalizare.

Intre anii 2017 – 2018 s – a ridicat un frumos altar de vara din lemn, acoperit cu dranita, iar lucrarea s a desavarsit prin sfintirea de hramul schitului Sfantul Ilie de catre Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Ioachim.

O data cu sfintirea acestui frumos altar de vara a fost tunsi in monahism, 2 frati, fiind prima calugarie in acest loc dupa mai bine de 200 de ani de la prima existenta, iar la liturghia hramului au fost hirotoniti, in prezent ambii fiind ieromonahi.

In anul 2018 s au demarat lucrarile la reconsolidarea, renovarea si reamenajarea paraclisului. Actual acesta are forma de nava cu bolta si turla oarba, fiind pictat in stil bizantin in tempera, avand ca ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul.

Acces:
Există 4 drumuri de acces către schit, urcând din localități situate jur-imprejurul muntelui:
De la inceput si pana astazi accesul spre schit se face pe drumuri forestiere.

  1. Comănești – Dărmănești – Plopu – Schitul Sf. Ilie,
  2. Poduri – Cernu – Buda –  Schitul Sf. Ilie,
  3. Livezi-Berzunți –  Schitul Sf. Ilie,
  4. Târgu Ocna-Larga –  Schitul Sf. Ilie.

Contact:

Protosinghel Isaia Adragai, tel: 0744.967.562

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.