Trovanții din Chiojdu
Un loc misterios, aflat într-o zonă de munte pitorească, un adevărat magnet pentru turiştii din toată ţara, este în comuna Chiojdu. Aici se află nişte pietre ciudate pe care localnicii le numesc trovanţi sau babe. Nu sunt aşa de cunoscute ca Sfinxul din Bucegi, dar merită admirată mâna naturii care a trecut peste ele.
Străjuite de tufişuri de cătină, ţinând piept intemperiilor şi bucurându-se de căldura soarelui, Trovanţii străjuiesc versantul vestic al dealului din Chiojdu. Toţi cei care au stat lângă trovanţi spun că energia transmisă de stâncile rotunde este una unică. Unii i-au considerat un semn că zona are o energie specială, iar alţii spun că au simţit această energie pe pielea lor.
Trovanţii din Chiojdu se remarcă prin masivitatea lor şi prin formele aproximativ sferice sau eliptice. Trovanţii din baza versantului, grefaţi pe gresii oligocene, au dimensiuni mici şi reprezintă primele faze în formarea lor.
Procesele generatoare, conducătoare, sunt eroziunea şi dezagregarea. Geologii spun că au acelaşi mod de a se forma precum perlele. Totul porneşte de la un bob de nisip, care continuă să crească din interior spre exterior.
Drumul până la trovanţi se face prin pădure, pe jos, sau pe un drum forestier, însă doar maşinile de teren pot ajunge în zonă.
Turiştii uită de orice atunci când ajung deasupra comunei Chiojdu, în apropiere de pietrele misterioase. Chiar dacă drumul până aici este destul de obositor, efortul merită din plin. Turiştii care vin la trovanţii de la Chiojdu au parte de o privelişte spectaculoasă.
Comuna Chiojdu se află în judeţul Buzău, la poalele Munţilor Siriu. Din Capitală sunt 135 de kilometri, din Ploieşti sunt doar 50 de kilometri, iar buzoienii trebuie să parcurgă 65 de kilometri pentru a se bucura de frumuseţea peisajului, liniştea naturii şi terapiile de la Chiojdu.