Mănăstirea Cârţişoara
Sfânta Mânăstire “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – Cârţişoara”, este situată la cca. 6 km. sud de comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, într-un mic luminiş de la poalele Munţilor Făgăraş, în vecinătatea drumului „Transfăgărăşan”. Cu veri scurte şi ierni friguroase, lungi, umede.
A fost reînfiinţată în 1990 pe locul unui vechi schit de călugări, ce fusese ridicat prin purtarea de grijă a Domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, în jurul anilor 1400, spre a fi un avanpost de rezistenţă împotriva expansiunii catolicismului, aflat atunci în acapararea de noi teritorii.
Mânăstirea este ctitorie monahală, adică ridicată cu mult chin, de la zero, din nimic, de către viețuitorii mânăstirii, însă și cu ajutorul unor foarte puțini oameni milostivi, cărora le purtăm o adîncă recunoștință.
Însufleţită de mîinile firave ale măicuţelor, astăzi obştea este alcătuită din 24 de viețuitori care se nevoiesc cu dragoste în viaţa cea călugărească spre slava lui Dumnezeu şi întru nădejdea mântuirii.
- maica stareţă: monahia Siluana Ciupitu
- părinte duhovnic: arhimandrit Dimitrie Papacioc
Sfânta Mânãstire Cârţişoara, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” este atestată de prin jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrîn (1386-1418). Un mare domnitor din istoria României, apărător al hotarelor ţării în faţa invaziei otomane de la sud de Dunăre, dar şi ocrotitor al credinţei ortodoxe. 
Se ştie că acest voievod se mai intitula şi „Principe al Ţării Făgăraşului” şi păstra o vie legătură sentimentală cu mânăstirile de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, deoarece se putea implica în contracararea prozelitismului catolic exercitat cu forţă şi subtilitate de misionari apuseni, pripăşiţi pe meleagurile noastre strămoşeşti româneşti.
Odată cu trecerea anilor, mânăstirea se va evidenţia în peisajul vieţii duhovniceşti al acestei zone geografice. În arhiva Curţii Imperiale de la Viena s-au descoperit documente care atestă că monahii vieţuitori ai mânăstirilor din ţinuturile făgărăşene, precum şi de pe tot cuprinsul Ardealului, sfătuiau şi îndemnau cu insistenţă populaţia să nu-şi părăsească legea strămoşească ortodoxă. Acest fapt a iritat, (sau ofensat), autorităţile care au devenit treptat ostile faţă de monahi şi mânăstiri.
Mânăstirea este distrusă la anul 1761 de trupele imperiale austriece. Se cunoaşte faptul că guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice. Şi va consimţi tacit politica „Propagandei Fidae” a Vaticanului de prozelitism şi expansiune în teritoriile Ardealului românesc. Cu acest prilej istoric s-a născut, prin amăgiri politice şi sociale, „uniatismul” sau aşa-numita „biserică greco-catolică”.
Ce este greco-catolicismul? Este o credinţă hibridă, un amestec de elemente de cult ortodox cu doctrină apuseană eretică, catolică, apărută în contextul istoric de după anul 1700, cînd românilor ortodocşi din Ardeal, majoritari, li s-a propus, (mai corect spus impus), de către minoritatea austro-ungară, care domina atunci, să părăsească dreapta şi strămoşeasca credinţă ortodoxă, primită de la Hristos prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, (singura credinţă care mai păstrează, azi, în întregime puritatea Adevărului revelat, neschimbînd nimic din învăţătura Mîntuitorului Iisus Hristos), şi să îmbrăţişeze una din credinţele eretice ale străinilor, (neavînd, însă şi putinţa de a-l îndumnezei pe om): catolicismul sau una din confesiunile protestante, pentru a scăpa de greutăţile sociale şi economice la care erau supuşi. Sau pentru a fi recunoscuţi ca neam. 
Atunci, unii creduli, acceptînd această propunere, s-au rupt de dreapta credinţă ortodoxă, firească acestui neam, au trecut la supunerea canonică faţă de Roma, păstrînd însă forme de manifestare cultică ortodoxă. Însă această aderare la papalitate a avut ca consecințe nefaste mărturisirea rătăcirilor doctrinare ale latinilor.
Azi urmaşii acelora afirmă că uniatismul ar fi fost o necesitate istorică ce ar fi dus la conservarea elementului românesc autohton şi că, de fapt, românii s-ar fi întors acasă, la latinitatea originară. Fals! Se uită intenţionat că poporul român a fost ortodox de la întemeierea lui, în timp ce catolicismul a apărut după cca. 800 de ani de la Hristos, odată cu introducerea de către occidentali a primelor inovaţii şi reforme doctrinare în Revelaţia dumnezeiască intangibilă.
Mânăstirea are și un mic atelier de pictură unde se pictează icoane bizantine, canonice, pe suport de lemn, fidele erminiilor ortodoxe. Foarte migălos executate, fiecare icoană este un unicat. Apreciate mai ales de cunoscători, icoanele pictate în mânăstire au fost solicitate şi la unele expoziţii.
Orice om bun care doreşte să pună o piatră la istoria acestui sfînt lăcaş sau să ajute cu ceva sfânta mânăstire, prin vreo faptă de milostenie, este pomenit cu dragoste şi recunoştinţă la sfintele slujbe spre folos duhovnicesc şi mîntuire.
