Mănăstirea Peștera Ialomiței
Numele peșterii vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei.
Peștera Ialomiței se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și săli.
Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli. Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum.
Manastirea Ialomitei a fost ridicata in sec. al XVI chiar la intrarea in Pestera Ialomitei, fiind ctitoria voievodului Tarii Romanesti Mihnea cel Rau. In adancul pesterii la aproximativ 200 m se afla o piatra, numita „Piatra Altarului”, unde dupa traditie sihastrii savarseau cele sfinte. Constructia din lemn de la intrarea in Pestera Ialomitei a ars in 1818 fiind reconstruita de preotul Gheorghe Ion Baltag si ieromonahul Gherontie din Petrosita.
In jurul ei se aflau mai multe chilii in care se nevoiau cuviosii calugari. In prima jumatate a secolului XIX s-a nevoit in Pestera Mica a Ialomicioarei un sihastru, caruia nu i se cunoaste numele si nici locul unde s-a savarsit, impreuna cu urs, fiind singurul caz cunoscut in monahismul romanesc cand un sihastru se nevoieste si este slujit de animale salbatice.
Actualul schit aflat aproape de Pestera Ialomitei a fost ridicat in 1901 de mai multi ctitori si cu participarea ciobanilor din zona, ctitorul principal fiind ieromonahul Ieronim II.
Biserica a fost sfintita in 1911 de staretul Dionisie al manastirii Sinaia, cu binecuvantarea IPS mitropolit Atanasie. Biserica a mai fost distrusa de foc in 1961 insa, prin grija Patriarhului Justinian si cu cheltuiala pr. Macarie Marinoiu, pr. Pimen Stoichici si pr. Dumitru Breajcu, a fost restaurata.
In 1994 s-a inceput constructia unei noi biserici tot la intrarea in pestera, iar la 29 iunie 1996 a fost sfintita de IPS arhiepiscop Vasile Costin, cu hramul „Sf. Apostoli Petru si Pavel”.
Pictura s-a executat pe panza in anul 1986, cu cheltuiala parintelui Neofit Florea, fostul staret. Sunt pictate si geamurile ferestrelor din interior. Fereastra din dreapta naosului are pictati pe Sfintii imparati Constantin si Elena.
Cea din stanga pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, iar ferestrele din pronaos au pictate pe Maica Domnului si Cuvioasa Paraschiva pe fereastra din stanga, iar cea din dreapta are scena „Adormirea Maicii Domnului cu Apostolii”, donata de parintele protosinghel Gherasim Vasile, fost staret.
In adancul pesterii la aproximativ 200 m se afla o piatra, numita „Piatra Altarului”, unde dupa traditie sihastrii savarseau cele sfinte. In anul 1818 schitul a ars, fiind refacut peste un an de catre preotul Gheorghe Ion Baltag si ieromonahul Gherontie din Pietrosita.
Pe data de 20 aprilie 1961 a fost mistuit din nou de flacari, nemaifiind refacut.
Prima sala a pesterii se numeste Mihnea Voda, urmeaza galeria Pasaj, salile Decebal si Sfanta Maria, legate intre ele. Denumirea celei din urma vine de la o stalagmita care seamana cu statuia Maicii Domnului. Urmeaza, apoi sala Raspantie si cea mai mare sala, Sala Ursilor, de 72 de metrii. Punctul Terminu al pesterii se numeste Altar, intucat acolo se afla un mic altar cu o cruce si lumanari aprinse.
Prima sală a peșterii poartă numele de Mihnea Vodă, având următoarele dimensiuni: lungimea de 115 m, lățimea de 15 m și înălțimea de 10-25 m. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peșterii.
Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă și se varsă mult mai jos, în Ialomița. Urmează galeria numită Pasaj cu lungimea de 20 m și lățimea între 1-8 m, în timp ce înălțimea variază între 1,5-2 m.
Sălile Decebal (în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii) și Sf. Maria sunt legate între ele, și au dimensiuni modeste: lungime între 10-30 m și înălțime între 2-10 m.
La Grota Sf. Maria se ajunge trecând peste un prag din bolovani mari și umezi. Denumirea sălii vine de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria. Cea mai mare cavitate din această peșteră o reprezintă Sala Urșilor. Aceasta este lipsită de apă și are un sol bolovănos.
La descoperirea ei au fost găsite numeroase oseminte și chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, „Ursus Spelacus Blum”, printre care unele la suprafață, ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urșilor cavernelor.
După o nouă galerie lungă de 40 m, urmează sala la Răspântie și sala cu cele mai mari dimensiuni din toată peștera: Sala Urșilor sau Sala Mare având 72 m lungime, 35 m lățime și 25 m înălțime.
Alte săli: Sala Hades. Din Sala Urșilor se deschide o galerie de 2 m înălțime denumită Fundul Peșterii, care, mai de mult, conținea numeroși stâlpi ce legau bolta de sol. Urmează Galeria Apelor până la Altar în care curge pârâul Peșterii. Peștera este accesibilă până la Altar. Aici, stalactitele sunt așezate în așa fel încât dau impresia unui altar de biserică.
Bine de stiut:
Modalitatea de ajunge la cele doua obiective se face prin intermediul telecabinei din Sinaia sau Busteni, apoi se ajunge la pas. Se poate ajunge si cu autoturismele proprietate personala pe DJ 713 Cuibu Dorului –Saua Dichiului sau pe pe DJ 714 Moroeni – Pestera.
