Cheile Șugăului
Cheile Şugăului se află la intrarea aval în Cheile Bicazului, imediat pe partea dreaptă cum depăşim satul Bicaz Chei în sensul de mers spre Lacul Roşu, pe drumul 12C.
Zona din jurul cheilor este rezervaţia naturală Cheile Şugăului – Munticelu. Intrarea în rezervaţie, aflată ceva mai sus de drumul asfaltat, bine semnalizată cu panouri.
Cheile au fost săpate în calcar, sunt foarte înguste, distanţa dintre pereţi ajungând şi la mai puţin de 3 m. Urcăm pe firul apei iar adesea suntem nevoiţi să trecem chiar prin apă, de aceea trebuie să fim echipaţi corespunzător iar parcurgerea să nu se facă sub nicio formă în perioadele ploioase, când debitul apei este mare sau poate creşte brusc.
Cheile Şugăului reprezintă una dintre cele mai valoroase arii protejate din Carpaţi şi din Europa datorită unicităţii peisajului, geologiei, carstului, florei şi faunei. Ele formează o zonă stâncoasă, cu aspect sălbatic, cu chei în formă de canion, cu o lungime de 350 m, pe care se află un șir de cascade.
În aria protejată se desfăşoară activităţi organizate de cercetare ştiinţifică, educaţie montană şi ecologică, alpinism şi escaladă, speologie şi drumeţie.
Agrement: Via Ferrata „Astragalus”, cea mai lungă Via Ferrata din România – 700 m lungimea traseului principal. Sunt 5 variante posibile de ascensiune, de diferite lungimi şi dificultăţi (A/B; C; C/D).
Punctul de sosire este Vârful Turnului Mare (alt. 1000m), cu o diferenţă de nivel de 285 de metri. Durata de parcurs a traseului principal este de 1h30min – 2h30min, iar vârsta minimă este de 8 ani pentru traseele uşoare.
Drumul până la intrarea în chei durează aproximativ 30 de minute de unde vă parcați mașina. Este mai dificilă parcurgerea cheilor pentru că sunt inundate și vă trebuie echipament special deoarece se merge prin râu iar pietrele din rău sunt destul de alunecoase.