Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Ideea înfiinţării unui muzeu etnografic în aer liber a fost formulată pentru prima oară de către Ioachim Miloia, fost director al Muzeului Bănăţean între anii 1928-1940, cunoscută personalitate culturală a Banatului. În anul 1928, după ce a participat la deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, el a cerut municipalităţii acordul pentru a înfiinta în curtea castelului Huniade un mic muzeu sătesc cuprinzând biserici de lemn, cruci “de interes istoric si artistic”, case tărăneşti etc.
După mai multe insistenţe din partea celor care au urmat lui Ioachim Miloia la conducerea Muzeului Banatului – Marius Moga, Ioan Dihor în anul 1967 muzeul a primit actuala suprafaţă de teren pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic în aer liber al Banatului, deschis pentru public la 20 august 1971. Până în anul 2000 el a funcţionat ca secţie a Muzeului Banatului, după care a devenit instituţie separată aflată în subordinea Consiliului Judeţean Timiş.
Prin patrimoniul cultural deţinut şi prezentat publicului vizitator, Muzeul Satului Bănăţean constituie o pagină deschisă din istoria Banatului, o mărturie a civilizaţiei populare tradiţionale a românilor şi minoritaţilor naţionale din această provincie, constituind un armonios dialog interetnic. Fără să fie nevoie să călătoreşti prin satele Banatului, în câteva ore poţi vedea în Muzeul Satului Bănăţean tot ceea ce este mai caracteristic civilizaţiei şi culturii tradiţionale din vestul României.
Privind construcţiile autentice din lemn, piatră, lut, achiziţionate din satele Banatului, demontate şi construite în muzeu cu respectarea tehnicilor locale, obiectele folosite în desfăşurarea traiului zilnic, deschizi o poarta spre viaţa oamenilor din secolele trecute.
Casele au, în general, două sau trei camere de locuit. Ceea ce constituie însă o caracteristică comportamentală recunoscută a românilor în general şi a bănăţenilor în special, este ospitalitatea relevată de prezenţa în fiecare casă a camerei de oaspeţi, cunoscută sub numele de “soba curată”, “soba mare”, “soba bună”, frumos mobilată şi decorată cu cele mai preţioase tesături – covoare, ştergare şi feţe de masă (“măsaie”).
În muzeu se întalnesc case cu prispa deschisă, prelungită pe toata lungimea construcţiei şi case cu prispa parţială. La toate acestea acoperişul este sprijinit pe stâlpi de lemn frumos decoraţi prin cioplire si crestare, cu ornamente geometrice tradiţionale; case acoperite cu paie sau şindrilă, case de ţărani şi case de meşteri olari, un atelier de rotărie şi o seamă de instalaţii tehnice tărăneşti – mori, văiugi, oloiniţe.
Din anul 2006 s-a mutat în cadrul Muzeului Satului Bănăţean şi Secţia de Etnografie ce aparţinuse de Muzeul Banatului şi ocupa Bastionul Cetăţii de la sfârşitul anului 1972, întregindu-se astfel patrimoniul cultural deţinut.
Cele peste 13000 de piese de patrimoniu ale fostei secţii fac obiectul a patru colecţii mari: ţesături (costum popular şi ţesături de interior-covoare, ponievi, şetrgare), icoane, arta prelucrării lemnului şi ceramică. La care se adaugă obiecte de uz casnic din metal sau alte materiale, unelte şi recipiente neceseare unor ocupaţii străvechi, respectiv albinărit, pescuit şi vânătoare, obiecte de cult, măşti populare, pictură naivă, figurine, albume, jucării.
Secţia a cuprins expoziţii cu caracter temporar precum şi expoziţia de bază, axată pe elemente de arhitectură populară, piese de mobilier şi interioare tărăneşti din Banat, icoane, obiecte de cult, ţesături şi port popular bănăţean dar şi al minorităţilor existente aici (maghiari, germani, bulgari, sârbi), ceramica şi arta lemnului, obiecte de patrimoniu de o mare frumuseţe artistică dar şi cu adânci valenţe şi semnificaţii pentru civilizaţia românească, reprezentând în fapt patrimoniul cultural bănăţean, parte integrantă a patrimoniului cultural românesc.
Toate acestea urmând să prind din nou viaţă în virtutea faptului că se aşteaptă ca începând din anul 2012 noul sediu – Pavilion Administrativ şi Expoziţional – să fie terminat urmând ca spaţiile expoziţionale să fie amenajate corespunzător şi redate în circuitul de vizitare.
Încă de la separarea sa de Muzeul Banatului au luat fiinţă câteva proiecte care să se potrivească cu specificul muzeului, astfel s-a inaugurat Aleea Etniilor ce îşi propune să ofere vizitatorilor interesaţi o imagine asupra culturii şi civilizaţiei etniilor conlocuitoare din Banat.
Începând cu anul 2000 au fost inaugurate Casa Maghiară, Casa Germană, Casa Slovacă, Casa Ucraineană şi în prezent a fost definitivată Casa Sârbă urmând a fi construite şi alte unităţi reprezentative până la acoperirea tuturor etniilor din Banat. În paralel din anul 2000 în cooperare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş în fiecare an în luna iunie (prima duminică a lunii) a avut loc Festivalul Etniilor, manifestare cu caracter de spectacol cultural artistic în care fiecare etnie îşi etalează tradiţiile de port, gastronomice şi muzicale.
O altă manifestare anuală devenită deja de tradiţie este Târgul Meşterilor populari în fapt o expoziţie cu vânzare de produse tradiţionale ale culturii populare ajunsă şi ea la a doisprezecea ediţie în care meşteri populari şi producători tradiţionali din toată ţara îşi găsesc locul şi etalează produsele lor spre vânzare, fac demonstraţii de măiestrie (arată cum se confecţionează oalele, cântă din instrumentele proprii, arată tehnici de cusut, ţesut etc.) şi socializează între ei şi cu cei interesaţi.
De asemenea, Muzeul Satului Bănăţean devine gazdă în cadrul Festivalului Plai (din 2005 se ţine anual în a doua săptămână din septembrie) respectiv trei zile de muzică, artă şi multiculturalitate adică teatru, arte plastice, carte, fotografie, film, workshop-uri pe diverse teme, forme artistice variate, mai mult sau mai puţin convenţionale. Arta tradiţională, reprezentată de olărit, costume populare, ţesut, s-a întâlnit în spaţiul muzeului cu pictura pe ceramică, teatrul contemporan ori arta circului.
Muzeul Satului Bănăţean se individualizează faţă de orice alt muzeu în aer liber din România prin două reprezentări şi anume existenţa unui centru civic bine conturat şi existenţa unei alei a etniilor care înglobează în structura sa construcţii specifice etniilor conlocuitoare din Banat. Tematic, muzeul îşi propune să prezinte sintetic câteva din cele mai caracteristice trăsături ale satului bănăţean tradiţional.
Proiectul Muzeului Satului Bănăţean cuprinde ca punct de maximă atractivitate Centrul Civic al satului, conceput ca un spaţiu viu de viaţă culturală, socială şi administrativă, alcătuit din Primăria din Sărăzani (subzona Făget, sec. XVIII), Casa Naţională din Babşa(l927, subzona Lugoj), vama Timişoara (care fusese plasată pe drumul principal dinspre Lipova, 3/4 XIX), Şcoala din Bârna, Birtul din Bârna (sec. XIX) şi Biserica din Topla (sec. XVIII, subzona Făget).
Între anii 1992-1994 s-au restaurat gospodăriile din Bata, Birchiş, Căpâlnaş, Jupâneşti, Zolt şi în parte Jebel şi s-a finalizat centrul civic prin amenajarea şi reconstrucţia bisericii din Topla, a şcolii din Bârna şi a birtului din Bârna. Între anii 1994-1995 au fost amenajate interioarele acestor unităţi, astfel că la 1 mai 1995 muzeul a fost redeschis pentru public, iar ulterior s-a montat o scenă în aer liber, unde se desfăşoară manifestări etnofolclorice în perioada estivală.
În anii următori s-au construit obiectivele de pe aleea etniilor şi anume casa ucraineană de la Repedea jud. Maramureş, gospodăria germană de la Biled, sălaşul slovac de la Nădlac, casa sârbă ( în construcţie), şi se are în vedere achiziţionarea unei gospodării bulgăreşti şi a unei gospodării cehe. Acest proiect s-a realizat în parteneriat cu uniunile minorităţilor naţionale mai sus amintite. În acest context, Festivalul Etniilor, care se desfăşoară anual în muzeu va putea fi organizat de fiecare etnie în propria sa gospodărie.
Prin însăşi definiţia muzeului etnografic se conturează principalele obiective şi anume achiziţionarea, conservarea şi valorificarea prin mijloace proprii-expoziţii temporare sau permanente, a monumentelor de arhitectură populară, instalaţiilor ţărăneşti grupate într-un spaţiu, precum şi altor mărturii ale civilizaţiei culturale tradiţionale, care constituie patrimoniul cultural propriu. Modalitatea de realizare se face prin cercetării studii şi comunicări, acţiuni culturale specifice şi alte modalităţi de exprimare culturală prin care se transmite întregul complex de mesaje etnologice.
