Mănăstirea Comana
Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, a fost ctitorită de Vlad Ţepeş († 1476) în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea.
Locul pe care a fost înălţată Mănăstirea era odinioară o insulă în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie.
Din această perioadă s-au descoperit urmele unei biserici de plan dreptunghiular (12 x 10 m), care avea fundaţie din cărămidă iar partea superioară din bârne. Interiorul bisericii era tencuit şi pictat, găsindu-se urme de vopsea roşie şi albastru închis. În jurul acestei bisericuţe chiliile mănăstirii. Săpăturile arheologice întreprinse între 1971-1972 au descoperit parţial unele încăperi, dar fără a putea reconstitui chiar şi numai grafic întregul ansamblu.
Cu toate că a fost ridicată în mare parte din material perisabil, această biserică cu unele reparaţii făcute de domnitori a durat un secol şi jumătate, ceea ce dovedeşte, încă o dată, siguranţa ce i-o dădea poziţia naturală a terenului – insulă între păduri şi ape.
În 1588 , boierul Radu Şerban din Coiani – satul Mironeşti de azi – începe zidirea unei noi mănăstiri la Comana pe pământurile moştenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului de ridicare a ctitoriei a fost determinată de existenţa zidurilor vechii mănăstiri, ruinate la aceea dată, dar destul de puternice, pentru ca, refăcute, să asigure protecţia noii construcţii.
Noua Mănăstire Comana arăta ca o adevărată cetate de câmpie: patrulater neregulat, măsurând 61,20 x 55,50m pe laturile mari, cu ziduri exterioare şi cinci turnuri ieşite în afara zidurilor pentru apărare, deasemenea plină de guri individuale de tragere şi chiar lăcaşuri pentru tunuri mici de cetate.
Radu Şerban clădeşte în această incintă o biserică cu hramul Sf. Nicolae, biserică pe care o zugrăveşte şi unde, pe zidul de la intrarea în pronaos, va apărea împreuna cu soţia sa Elina, aşa cum o cerea obiceiul ctitoricesc, dar pisania nu s-a păstrat, fiind înlocuita la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta a strănepotului său, Şerban Cantacuzino.
Între 1653–1658, Paul de Alep însoţeşte ca secretar pe patriarhul Macarie de Antiohia în călătoria acestuia în Ţara Românească şi Rusia. El lasă în relatarea asupra călătoriei sale câteva informaţii privitoare la lăcaşul mănăstiresc din 1657:
„În dimineaţa următoare am plecat (din Grădiştea) şi trecând pe nişte drumuri cu hârtoape şi printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mănăstire închinată Sf. Nicolae, numită Comana, ctitoria răposatului Şerban Voievod, tatăl domnului de acum. Ea este o mănăstire mare şi trainică, închisă cu ziduri mari de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mănăstirei Sf. Treimi din Moscova.
Clopotniţa este deasupra porţii. Ce m-a încântat cel mai mult a fost pajiştea cu iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede şi curată, şi cu chiliile călugărilor aşezate de jur împrejur. Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile.
Ei spun că, dacă împăratul (adică sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în iarna cea mai aspră…”
La 1667 este înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care moare la Constantinopol şi e adus în ţară de fiul său Şerban. Tot aici va fi înmormântat mai apoi şi Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripţia pusă pe mormânt la 1699 de Şerban. Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Comanei în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici biserica, ctitorie domnească, devenind loc de înhumare a acestora.
În 1699, marele vornic Şerban Cantacuzino dăruieşte Mănăstirii Comana un chivot de argint „întru pomenirea părinţilor Drăghici şi Păuna şi a soţilor Maria şi Adriana”; informaţii ce denotă că ei sunt înmormântaţi la Comana. În acelaşi an, Şerban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana. Lucrările de reclădire care vor dura până în 1703, au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcţiilor de epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Şerban Cantacuzino (1678 – 1688) si Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). La această restaurare, el adaugă chilii noi celor existente, repară şi înalţă zidurile până la aproape 15 metri şi împodobeşte construcţia cu elegantul foişor brâncovenesc de pe latura de nord.
Deosebit de bogată, dovadă fiind moşiile pe care le avea, Mănăstirea a fost în timpul lui Matei Basarab unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici îşi va face ucenicia şi viitorul mitropolit al Ardealului şi partizan al luptei antiotomane – Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici (1620 – † 1683).
Mănăstirea Comana s-a aflat în centrul atenţiei în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, precum şi în vremea războiului ruso-austro-turc din 1768-1774.Afectată de războaie şi de proastă gospodărire, mănăstirea s-a degradat treptat. În anul 1728, Mănăstirea Comana este închinată Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Nicolae Mavrocordat. Prin această închinare, mănăstirea începe să-şi piardă din averi şi moşii.
După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, călugării greci părăsesc Comana. De la această dată nu s-a mai făcut nicio reparaţie timp de peste 100 de ani, toate moşiile fiind expropiate, iar mănăstirea devenind biserică parohială a satului. La 1877, în timpul Războiului de Independenţă, Prefectura judeţului a fost găzduită în localul fostei mănăstiri. La sfârşitul secolului trecut locuia într-o aripă arendaşul moşiei, iar în cealaltă funcţiona Şcoala satului.
În anul 1932 se construieşte în incinta Mănăstirii Comana Mausoleul Eroilor căzuţi în primul război mondial în luptele de pe Neajlov, după indicaţiile marelui istoric Nicolae Iorga, din anul 1919.
Săpăturile arheologice întreprinse în 1970-1971 au precizat multe din datele şi fazele de construcţie. În baza acestor cercetări s-au efectuat lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 şi 1986 a fost consolidată în întregime în 1988 – 1990, urmând ca în anii următori să fie repictată.
În anul 1992, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire, Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Comana redevine mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte.
Mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial
În curtea mănăstirii, lângă biserică, se află un edificiu în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea de „Mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial (Mănăstirea Comana).
În toamna anului 1916, în incinta mănăstirii Comana, trupele germane, aflate sub comanda feldmareșalul Anton Ludwig August von Mackensen, au început amenajarea unui cimitir de campanie, în care au fost înhumați 516 eroi, căzuți în luptele de pe Neajlov, dintre care: români – 417 neidentificați și 4 identificați; germani – 13 neidentificați; bulgari – 51 neidentificați; turci – 31 neidentificați.
În anul 1919 Societatea „Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui mausoleu în incinta mănăstirii Comana, pe baza indicațiilor date de marele istoric Nicolae Iorga.
Lucrările la mausoleu au început în anul 1926 și au fost finalizate în anul 1932. Mausoleul, de formă rectangulară, cu dimensiunile H = 4,5 m, L = 14,5 m și l = 6,5 m și acoperișul în două ape, a fost ridicat pe ruinele fostului paraclis al mănăstirii. Fațada principală a osuarului conținea elemente arhitecturale care erau copiate după cele ale mănăstirii Comana: coloanele, arcada și capitelurile.
Inițial, în criptă au fost depuse osemintele a 564 de eroi, din care 24 identificați, iar 540 neidentificați. Numele militarilor identificați au fost inscripționate pe plăci din marmură, iar la intrarea în mausoleu au fost dăltuite, în marmură albă, câteva versuri ale poetului Mircea Rădulescu:
CEI CE CĂZUT-AU PENTRU ȚARĂ
PE LANUL CÂMPULUI BOGAT
JERTFIND O’NTREAGĂ PRIMĂVARĂ
NU AU MURIT CI AU ÎNVIAT
Ultima statistică privind numărul eroilor din mausoleu datează din anul 1943, menționându-se că osemintele a 762 de militari au fost depuse în criptă și în firide individuale.
După 2008, conducerea mănăstirii a dorit să transforme Mausoleul într-un paraclis, în care să se desfășoare slujbele religioase pe timpul iernii, când costurile de încălzire ale mănăstirii ar fi fost mult mai ridicate. În acest sens, călugării au demarat lucrări de îmbunătățire a interiorului mausoleului, spărgând pardoseala acestuia și ajungând la cripta cu osemintele eroilor. Lucrările au fost întrerupte odată cu sesizarea poliției.
