Muzeul Satului Maramureșean
Muzeul Satului Maramureşean este situat pe Dealul Doboieş, la 3 km de centrul municipiului Sighetu Marmației, la ieşirea spre Vadu Izei.
După deschiderea expoziţiei pavilionare, Francisc Nistor împreună cu Mihai Dăncuş au început acţiunea de identificare şi achiziţionare a celor mai reprezentative monumente de arhitectură populară şi instalaţii tehnice ţărăneşti pentru Muzeul Satului Maramureşean, Mihai Dăncuş elaborând, în 1972, tematica de organizare a acestuia, iar Lucacs Elisabeta realizează proiectul de amplasare şi organizare a muzeului.
La 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, sub egida Consiliului Naţional Român ICOM, s-a inaugurat Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, în prezenţa a zeci de directori de muzee din ţară, muzeografi de specialitate şi a unui numeros public.
Muzeul, aşa cum arată astăzi, creează impresia unui sat cu specific zonal care a evoluat de la cel de tip „răsfirat” şi „risipit” la unul de tip „adunat”. Uliţe drepte (principale) şi întortocheate, poteci şi „prilazuri” alcătuiesc structura intimă a „satului” şi converg spre un promotoriu pe care, ca în toate satele maramureşene, este aşezată biserica.
În Muzeul satului maramureșean sunt restaurate şi conservate printre cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din România (majoritatea acestora fiind datate cert cu inscripţii gravate sau săpate în lemn pe parcursul secolelor al XVI-lea, XVII-lea, XVIII-lea şi XIX-lea).
În cadrul satului-muzeu, casele şi gospodăriile au fost grupate pe principalele subzone ale Maramureşului istoric (Mara – Cosău şi Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vişeu – Borşa, subzona Tisei şi a bazinului Ruscova).
În ansamblul său, muzeul se constituie ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, selecţionate după criterii ştiinţifice având ca bază tipologia construcţiilor, evoluţia acestora în plan arhitectural şi ca sistem constructiv, totul în diacronie (pornind de la cele mai vechi construcţii găsite în teren) şi în sincronie (aşa cum s-au statornicit în cadrul aşezărilor şi s-au păstrat în majoritatea lor funcţional până în zilele noastre).
Prezenţa minoritarilor etnici în zonă, indiferent că au fost evrei, germani, ucraineni, maghiari sau alţii, prin schimbul de valori materiale şi spirituale, au influenţat cultura şi civilizaţia populaţiei majoritare române, dar şi aceasta la rândul ei în reciprocitate.
De aceea, încă prin tematica elaborată de noi în anul 1972, sunt cuprinşi în prezentarea lor în muzeu. Modelul teoretic al satului maramureşean tradiţional care a stat la baza întocmirii proiectului muzeului se înscrie în specificul zonal atât de caracteristic.
Muzeul este cuprins în reţelele ICOM şi UNESCO, iar ca o recunoaştere valorică pe plan internaţional, aici s-a ţinut în septembrie 1993 a XVI-a Conferinţă a Asociaţiei Europene a Muzeelor în Aer Liber. În iunie 2000 sub egida Diviziei de Patrimoniu din cadrul Consiliului Europei, în Muzeul Satului Maramureşean s-a desfăşurat conferinţa europeană “Drumul lemnului în Europa”.
A fost nominalizat de către Forumul European al Muzeelor pentru Premiul EMYA acordat de Consiliul Europei. În anul 2001 a fost distins cu Premiul “Gheorghe Focşa” acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. În anul 2019, Muzeul satului maramureșean a fost premiat de către prestigiosul Ghid Michelin cu 2 stele din 3, alături de mari muzee din țară.
