Mănăstirea Frăsinei
In nuvela „Behaviourism”, scriitorul credincios Vasile Voiculescu – neintrecut creator de atmosfera – zugraveste o intamplare petrecuta intr-un schit de maici, numit „Vodesele”, desprins din imaginatia si inventivitatea sa bogata, un locas „cu strasnicie oprit sa calce in el picior de barbat, de orice soi ar fi fost, nu numai om.”
„Nu puteau intra acolo decat muieri, adica pe langa femei, se primeau pisici, gaini, vaci, oi si altele de aceeasi categorie”. Desi intamplarea respectiva este foarte palpitanta si demna de relatat, nu vrem a ne interpune intre autor si cititor, lasand pe seama acestuia din urma sa o lectureze, de va dori, in original. Noi ne vom multumi doar sa precizam ca mai multe elemente legate de cadrul natural dumnezeiesc de feeric, de atmosfera monastica atat de pregnanta de acolo si mai ales de mentiunile citate mai sus in ghilimele, aduc in sipetul memoriei noastre spatiul propriu manastirii Frasinei sau Frasinet – adica multime de frasini.
Cel care a refondat-o intre 1860 – 1863 (la cinci ani inaintea plecarii sale la Domnul), Sfantul Calinic cernicanul, a pus cu mana sa pe poteca, la un kilometru de manastire, o placa de marmora alba cu aceasta inscriptie: „Pentm linistea monahilor si odihna manastirii e oprit a trece mai sus de aceasta placa picior de femeie”.
Bine a facut Sfantul, vor spune cei intoxicati de expansiunea feminina… Ideea fiintarii si pe pamantul Principatelor Romane (aflate alunci in fierberea Unirii) a unui locas monastic in care sa se respecte cu rigurozitate Pravila de la Sfantul Munte Atos, nu putea veni decat din partea unui vajnic nevoitor pe taramul isihiei rugaciunii neintrerupte, a unui ardent iubitor de toate cele ale schivniciei. De la inaltimea sceptrului sub care s-a desavarsit Unirea Principatelor, Al. I. Cuza, cel zgarcit in laude, avea sa spuna acestea: „Episcopul Ramnicului, Calinic, este adevaratul si sfantul calugar al lui Dumnezeu si ca el altul nu mai este in toata lumea”.
Iar indragitul nostru scriitor, Valeriu Anania, care, dupa a noastra stiinta, nu si-a facut niciodata socoteli sa ajunga la randu-i arhiepiscop, gandea acestea de la modesta sa masa de scris din dealul Varatecului despre Sfantul Episcop Calinic: „sa porti coroana de aur si carja de argint, dar sa ramai nesmintit in simplitatea calugariei, iata un munte de spiritualitate concentrat intr-o mana de pamant”.
Pe timpul celor 18 ani de episcopat, Sfantul Calinic a mai ctitorit inca sase biserici, inclusiv Biserica Episcopala a Ramnicului, aproape toate cu respectarea in stil a unei anume sobrietati, cu mai multa preocupare pentru transparenta spirituala a spatiilor si mai putina cu privire la canoanele de monumentalitate si estetica exterioara. In ceea ce priveste biserica vechiului schit de Ia Frasinei, aceasta a fost durata de catre doi sihastri bulgari, Ilarion si Stefan pe la anul 1710 si reconstruita la randu-i, dupa 50 de ani, prin grija a doi credinciosi ramniceni.
Timp de peste 60 de ani, intre 1787 – 1848, acest schit a fost insa abandonat. Prin respectarea inscriptiei testamentare de pe marmora cea alba a Sfantului Calinic, manastirea Frasinei dainuieste pana in zilele noastre ca un locas de mare liniste si reculegere duhovniceasca, singura manastire din tara exceptata de la vizitarea persoanelor de sex feminin si tot singura care sa fi fost exceptata, printr-un decret special, de la efectele Legii asupra secularizarii averilor manastiresti din decembrie 1863.
