Mănăstirea Jitianu

Este situată la circa 8 km în partea de sud a Craiovei, în imediata apropiere a șoselei Craiova – Calafat, la marginea de răsărit a satului.

După tradiție, aici a fost o bisericuță din lemn ridicată de Mircea cel Bătrân, ca mulțumire a victoriei de la Rovine și în memoria celor căzuți acolo. În documente apare la începutul sec. al XV-lea, înainte de zidirea locașului actual, care a avut loc între anii 1654 – 1658. Este a doua biserică de piatră, ca vechime, din ținutul Craiovei.

În sprijinul afirmației că mânăstirea a existat la începutul secolului al XVI-lea sunt mai multe documente. Exemplu: la 6 iunie 1607, satul Jimnic de lângă mânăstire este vândut marelui ban Preda Buzescu pentru douăzeci de mii de aspri, care sunt dăruiți așezământului. La 8 oct. 1612, Maria Stolniceasca dă o carte mânăstirii Jițianu ce este metoc la sfințitul Pavel de la Sfetagora, prin care îi dăruiește un sălaș de țigani.  Istoricul Nicolae Iorga îl menționează în “Inscripții”, ca fondator al mânăstirii vechi de la începutul secolului al XVI-lea, pe stolnicul Jițianu.

Cercetând documentele, s-a constatat că încă din 12 mai 1613 mânăstirea Jițianu avea peste jumătate din satul Jimnic, iar la 7 noiembrie 1616, Alexandru Ilieș Voievod scutește de dări și impozite Jimnicu, partea mânăstirii Jițianu. La 16 aprilie 1625, mânăstirea Coșuna vinde mânăstirii Jițianu funia de pământ cu opt mii de aspri galbeni.

Gr. Bulat, într-un articol publicat în revista “Mitropoliei Olteniei”, afirma că întemeietorii mânăstirii sunt boierii craiovești – Bunoveți (Barbu, Pârvu, Daniel), care au înalțat zidire din îndemnul evlaviei și al apărării împotriva urgiilor otomane. Așa se explică și faptul că în continuare a fost luată în îngrijire ctitoricească de urmașii Craioveștilor: Radu Vodă Șerban, Constantin Vodă Brâncoveanu și chiar de Ștefan Cantacuzino.

Mai înainte de 1628, mânăstirea Jițianu se află închinată mânăstirii Sf Pavel din Muntele Athos. Din alte documente rezultă că înainte de doamna Bălașa, se găsesc menționați drept ctitori ai locașului boierii Bengești și Maria din Obede, ale căror oseminte au fost îngropate la mânăstire.

Actuala mânăstire, construită între anii 1654 – 1658, a fost zidită în parte de doamna Bălașa, soția domnitorului Constantin Basarab Cârnu. A fost terminată în 1701 de egumenul Popa Luca de la Sfetagora și de Petru Obedeanu, mare armaș. Tot atunci au fost zugrăvite tinda și chiliile, după cum arată inscripția din 1731. Arhimandritul  Dorotei Craioveanul face și el reparații bisericii în 1812. Alte reparații s-au făcut prin 1856, când a fost restaurată și pictura despre care nu există alte date.

După secularizarea averilor mânăstirești din 1864, la Jițianu n-a mai fost viață monahală. A rămas ca biserică parohială a satului Balta Verde, până în anul 1914, când a fost închisă pentru că ajunsese într-o stare avansată de degradare.

Între anii 1864 – 1873, în fosta mânăstire a funcționat o școală de agricultură, care a fost mutată la Herăstrău-București. În anii 1925 – 1932, Comisia Monumentelor Istorice, ajutată și de credincioșii dimprejur, a reparat biserica, fără a-i aduce modificări esențiale.

După 1939, mânăstirea a fost locuită de maici. Acestea au construit chiliile actuale, și-au înființat ateliere de țesătorie, cusături și covoare. În continuare au fost ridicate și construcțiile gospodărești.

După secularizarea averilor mănăstireşti, călugării Mănăstirii Jitianu au fost trimişi la alte mănăstiri, iar biserica mănăstirii a fost transformată în biserică de enorie, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor din satul Balta Verde. În chiliile mănăstirii a fost organizată prima Şcoală Superioară de Agricultură, mutată mai apoi la Herăstrău, unde activează astăzi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

În anul 1877, în timpul Războiului de Independenţă, biserica mănăstirii a servit ca depozit de obuze, iar chiliile au fost folosite ca spital pentru ostaşii români răniţi pe front. Mai mulţi ostaşi români au fost îngropaţi în curtea mănăstirii, lucru care se poate observa şi astăzi prin crucile aşezate în spatele bisericii. După război, mănăstirea a fost trecută pe lista monumentelor istorice, însă ignorată total şi lăsată în ruină.

Înainte de intrarea în incinta mânăstirii, este o plantație pomicolă și alături de ea plantația de duzi a lui Cuza Vodă, care este îngrijită și protejată ca monument istoric.

Muzeul de artă bisericească de la Mănăstirea Jitianu

În perioada arhipăstoririi mitropolitului Teoctist, în spaţiile fostului atelier de ţesătorie al Mănăstirii Jitianu a fost înfiinţat un muzeu pentru a adăposti Colecţia de obiecte de artă bisericească ce aparţinea Arhiepiscopiei Craiovei.

În patrimoniul muzeului se aflau obiecte de artă specifică bisericească, de diferite genuri: pictură de icoane, sculptură în lemn, broderii şi ţesături din domeniul vechilor creaţii artistice româneşti şi ale artei populare, provenind din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj.

Acestora li s-au adăugat diverse donaţii şi achiziţii. Majoritatea exponatelor făcea parte din zestrea vechilor biserici din lemn aflate pe perimetrul celor trei judeţe. Un interes aparte l-a prezentat şi colecţia de cruci funerare din piatră, adunate din satele de pe malul Dunării, aparţinând celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Ulterior muzeul a fost desfinţat, exponatele fiind împărţite muzeelor din oraşul Craiova.