Lagărul de concentrare Auschwitz
Lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Lagărele aveau ca scop distrugerea unor minorități europene ca evreii, țiganii, etc. Alte lagăre din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau pentru „experimente” ale doctorilor naziști.
Pe parcursul celor cinci ani de existenţă, modul de operare al lagărului s-a schimbat mult: de la un lagăr al cărui raison d’êtreera izolarea elementelor sociale considerate inamice de către regimul nazist – aşa cum se decisese la început, în 1940, fără să fie, de fapt, implementat – la un lagăr de concentrare, un spaţiu unde prizonierii erau anihilaţi treptat şi cu toate ustensilele la îndemână (înfometare, muncă silnică, boli etc.), şi, în final, la un nou tip de lagăr, un centru de exterminare imediată după modelul oferit de Treblinka sau Bełżec.
Aşadar, istoria, conform acestor etape, poate fi împărţită astfel :de la fondare, din 1940, până în primele luni ale lui 1942, Auschwitz a funcţionat exclusiv ca un lagăr de concentrare, unde numai munca te elibera – conform dictonului macabru ce străjuia intrarea în lagăr –, iar din 1942 până în octombrie 1944, lagărul a continuat să fie unul de concentrare, dar, simultan, funcţiona şi ca cel mai mare centru pentru uciderea în masă a evreilor, polonezilor sau ţiganilor aduşi aici.
Situat în Polonia ocupată de germani, Auschwitz a fost cel mai mare dintre numeroasele complexe de lagăre de concentrare construite de naziști. A fost alcătuit din trei lagăre principale și aproape 50 de lagăre secundare: Auschwitz I, un lagăr de concentrare, Auschwitz II-Birkenau, cea mai mare parte a sistemului lagărului Auschwitz, care a inclus atât un lagăr de concentrare, cât și un centru de ucidere, și Auschwitz III-Monowitz, situat lângă șantierul fabricii de cauciuc sintetic construită de IG Farbenindustrie.
Între 1940 și 1945, cel puțin 1,3 milioane de oameni, majoritatea evrei, au fost deportați în complexul lagărului Auschwitz, dintre care 1,1 milioane au fost uciși. Printre victime s-au numărat aproximativ 1 milion de evrei, 74.000 de polonezi nonevrei, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri sovietici și între 10.000 și 15.000 alte categorii, inclusiv cel puțin 43 de homosexuali.
Deși se stabilise inițial să dețină prizonieri politici polonezi, naziștii au început să pună în aplicare Soluția finalăacolo din martie 1942. În acest scop, au construit camere de gazare și crematorii la Auschwitz II-Birkenau.
Auschwitz a fost centrul distrugerii evreilor europeni, iar supraviețuitorii săi includ multe nume celebre. Mai mult decât în cazul oricărui alt lagăr, supraviețuitorii de la Auschwitz – Elie Wiesel, Primo Levi, Imre Kertesz și mulți alții – au descris Holocaustul și au făcut ca Auschwitz să devină simbolul său definitoriu.
În 2005, la 27 ianuarie – aniversarea eliberării de la Auschwitz în 1945 – a fost proclamată oficial Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
În iulie 1947 Seimul Poloniei a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant, dedicat victimelor holocaustului.
Printre aceștia se numără și călugărul franciscan Maximilian Kolbe, care, în semn de protest față de aceste atrocități, a declarat greva foamei și ca urmare a acesteia a și murit. În amintirea călugăriței și filosoafei evreice Edith Stein, convertită la catolicism și ucisă la Auschwitz în anul 1942, o mănăstire carmelită ce funcționa într-o veche hală a unei fabrici îi poartă numele, începând cu anul 1984.
Nemăsurata durere ce se consuma între pereții barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo.
Pentru ca asemenea atrocități să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii.
Printre barăcile care compun acest teritoriu al groazei, acum crește iarba.
Unele locuri sunt frumos amenajate cu adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezența crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de triere și a zidului morții, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci.
S-a amenajat o expoziție în fiecare bloc al morții ce prezintă posterității obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor ce le-au populat.
