Mănăstirea Snagov
Manastirea Snagov este o veche manastire ortodoxa, situata la o distanta de 45 de kilometri inspre nord de Bucuresti, pe o insula a lacului Snagov. Ansamblul monahal de pe insula Snagov a constituit un important centru duhovnicesc si cultural al Tarii Romanesti, in epoca feudala.
Biserica cea mare a manastirii are trei hramuri, dupa cum urmeaza: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (hramul initial, 21 noiembrie), Sfantul Voievod Neagoe Basarab (ctitorul actualei biserici, 26 septembrie) si Sfantul Antim Ivireanu (staretul manastirii, 27 septembrie).
Manastirea Snagov a devenit renumita mai ales dupa inmormantarea aici a domnitorului Vlad Tepes. Potrivit legendelor, dupa moartea lui Vlad Tepes, survenita in urma unei batalii cu turcii, in anul 1476, calugarii manastirii ar fi gasit si ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi inmormantat crestineste, dupa terminarea periodica a luptelor pentru putere.
Inmormantarea s-ar fi petrecut pe ascuns si fara nici un fast, din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Danestilor, dusmani ai lui Vlad Tepes. Cu toate acestea, adevarul nu poate fi stabilit cu certitudine.
Dintre numeroasele obiecte de cult si de arta feudala, pastrate cu multa grija in Manastirea Snagov, mentionam: usa paraclisului, care dateaza de pe la jumatatea secolului al XV-lea; un panaghiar de argint aurit, din secolul XV; o anafornita daruita de Radu cel Mare; un chivot daruit de Sfantul Varlaam; o catuie oferita de Sfantul Antim Ivireanu.
O parte dintre aceste tezaure liturgice, bisericesti si culturale se pastreaza astazi in Muzeul National de Arta al Romaniei.