Mănăstirea Râmeț

Este situată la circa 12km vest de Aiud, 17 km nord-vest de Teiuș și 36 km nord-vest de Alșba Iulia. Mănăstirea este așezată în valea îngustă și stâncoasă săpată de apa Geoagiului în Munții Trascăului, fiind dominată de pereți de calcar ce se ridică de o parte și de alta a văii. Pe lângă mănăstire se strecoară la vale apa Mogoșului.

Așezământul este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, după unii autori chiar de la începutul sec XIII , are prima dată certă anul 1376, menționat pe al doilea strat de pictură interioară, aceasta însemnând că biserica a fost zidită cu mult înainte. Toponimul Râmeț ar deriva de la Eremit=pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retrași în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici. În 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotiorea domnitorului Radu Vodă al Þării Romînești, care a primit de la regele Vladislav moșia de la Stremț în ținutul Râmeților. Făcând parte din domeniul de la Stremț, manastirea a fost ocrotită și îngrijită de familii boierești, proprietare ale domeniului. Sunt cunoscute două distrugeri ale mănăstirii în perioada frământată de lupe ale românilor transilvăneni pentru apărarea ortodoxiei din sec al XVIII-lea. Mănăstirea Râmeț, pe lângă importantul rol religios și național, a avut și un deosebit rol de instruire și cultural.

Mănăstirea Râmeț reprezintă o etapă evoluată a arhitecturii românești în Transilvania ăn care se vede tendința de înlocuire a stilșului gotic și de adaptare a exigențelor cultului ortodox. Biserica Veche este construită din piatră, în formă de navă dreptunghiulară, cu o boltă cilindrică. În partea de apus care o tindă deasupra căreia este un turn maisiv. Ultima restaurare fiind făcută în anii 1987-1989, cărora li se datorează întregul parament al fațadei.

Monumentul păstreaza fragmentar  mai multe straturi d pictură de valori diferite. Cea mai veche pictură datează din anul 1300. Al doilea strat de pictură, de o mare valoare, atât documentară cât și artistică, poate fi datat cu precizie, datorită inscripției d pe coloana din dreapta a bisericii unde putem citi atât anul 1376, cât și numele meșterului, Mihu de la Crișul Alb, și cel al Arhiepiscopului Ghelasie, egumen al mănăstirii și primul Arhiepiscop român-ortodox  din Transilvania. Pictura lui Mihu se detașează prin măiestria desenului, simțul culorilor, varietatea fizionomiilor, precizia și frumusețea grafiei. Un alt strat de pictură de factură post-brâncovenească, care datează din 1749, are de asemenea o certă valoare artistică.

Are ca hramuri Adormirea Maicii Domnului și Sfinșii Apostoli Petru și Pavel, construită din zid în formă de cruce în anii 1982-1986 este d dimensiuni monumentale. Este compartimentată în altar, naos și pronaos. Are un pridvor deschis, susținut din stâlpi mari de piatră și cu pardoseală de marmură, ca și biserica. Acoperișul sete din tabla vopsită maro, cu streașină mare, care protejează pictura din partea superioară a zidurilor. Construcția s-a putut face cu ajutorul mai multor ctitori, a credincioașilor și cu osteneala soborului mănăstirii.

S-a făcut în anii 1988-1991 de pictorul Grigore Popescu și ucenicii lui, cu contribuția financiară a preotului Alexandru Leu, Elena, soția sa, și alți donatori, pentru pomenirea lor în împărăția lui Dumnezeu. Biserica s-a sfințiat la 30 iunie 1992, cu acest prilej fiind canonizat Sfântul Ghelasie, egumenul mănăstirii, și prim-Arhiepiscop al Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În 1969 a fost creat un muzeu în vechea clădire, vis-a-vis de biserică, în care sunt expuse  o colecție de icoane pe lemn și pe sticlă, carte veche, exponate de valoare arheologică,  etnografică și bisericească.