Cetatea Greavilor
Cetatea Greavilor din Gârbova este unul dintre monumentele istorice ale judeţului Alba. Cetatea se află chiar în centrul localităţii Gârbova şi a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea de greavul sau contele saș Herbord de Wrbow.
Numele localităţii Gârbova provine din limba slavonă, localitatea fiind cunoscută de nemţi sub denumirea Urwegen, iar de maghiari, sub numele Szaszorbo. Gârbova este situată la poalele Munţilor Cindrel, la o distanţă de 25 de kilometri faţă de Sebeş, deci în sud-estul judeţului Alba.
Cetatea a avut rolul de reşedinţă nobiliară şi a fost ridicată după ce Geza I, regele Ungariei, a chemat saşii în această zonă ca să apere graniţele voievodatului său. Iniţial, cetatea a fost fortificată cu un zid gros, care avea donjonul în stil romanic şi care delimita o incinta circulară.
Cetatea Greavilor din Gârbova a fost vândută în secolul al XV-lea, în urma acestui eveniment intrând în posesia comunităţii. Acesta a fost momentul în care fortificaţia a început să aibă parte de o serie de modificări. Astfel, donjonul s-a transformat într-un turn-clopotniță şi au fost ridicate încă o incintă fortificată, precum şi “Turnul slăninilor”, adică un turn de poartă pe două nivele.
Sfârşitul secolului al XVI-lea a însemnat şi distrugerea unei mari părţi a cetăţii. În anul 1599, domnitorul Mihai Viteazul înainta cu oastea sa spre Alba Iulia, după ce a câştigat lupta de la Şelimbăr.
Având în vedere că oamenii din Gârbova se opuneau vehement rechiziţiilor care au fost impuse de război, voievodul a trimis aici mai mulţi soldaţi care să îi facă pe locuitori să îşi schimbe opinia. Însă acest conflict a lăsat urme adânci atât pe cetate, cât şi pe biserica din centru.
După acest conflict, Cetatea Greavilor din Gârbova a fost refăcută abia în anul 1625. Cu toate acestea, între anii 1657 şi 1661 a fost ocupată de otomani care au reuşit să o distrugă în mare parte.
Ultima dată când cetatea a fost cucerită a fost în anul 1703 când a avut loc revolta curuţilor. După acest eveniment, fortificaţia, care a jucat şi rolul unui depozit de alimente pentru populaţie în caz de asediu, nu a mai fost folosită în scopuri militare.
Forma sub care se prezintă astăzi Cetatea Greavilor din Gârbovă a fost dată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Atunci a fost supraînălţat turnul şi i s-a montat un ceas. Indiferent de modificările care au fost aduse, cetatea rămâne unul din cele mai frumoase, interesante şi importante obiective turistice din zona Transilvaniei.
Bine de stiut:
Astazi, numarul redus de etnici sasi ce mai populeaza localitatea face ca turnul sa fie destul de gol. Forma actuala a turnului-clopotnita suprainaltat, prevazut cu ceas, dateaza de la sfarsitul secolului al-XIX-lea.