Pitesti, orasul lalelelor
Incepand cu anul 1972, orasul Pitesti a devenit gazda unui numar impresionant de lalele – circa 3000 de bulbi fiind plantati in parcurile orasului. Noua inatisare a orasului l-a desemnat „orasul lalelelor”.
Autoritatile au incercat an de an sa mareasca numarul de bulbi plantati. Asa s-a ajuns ca in perioada 1975-1976 pe strazile orasului Pitesti au inflorit circa 58000 de lalele. Acest numar impresionant a fost diversificat cu diferite soiuri, de la cele mai des intalnite pe aceste meleaguri si pana la speciile rare de lalele, aduse atat din tara, cat si peste hotare. Din Eforie au fost aduse circa 58 de soiuri de lalele care au fost plantate intr-un loc central al orasului, pe strada Victoriei.
Cromatica adusa de aceste flori multicolore a fost impresionanta. Autoritatile au incercat sa realizeze o inflorire pe perioade, in asa fel incat orasul sa ramana infloritor pe tot parcursul verii.
Perioada de glorie a „orasului lalelelor” a fost de departe anul 1977, atunci cand numarul bulbilor a fost foarte mare, florile fiind plantate in Parcul Central al orasului Pitesti.
Bine de stiut:
Cel care a popularizat „orasul lalelelor” a fost inginerul Ilarie Isac, un pasionat al floriculturii.