Parcul național Fruska Gora
Parcul Naţional Fruska Gora: o fereastră spre Serbia cea atemporală
Cu toate că au fost mai rău încercaţi de istorie decât am fost noi în ultimii 25 de ani, vecinii noştri sârbi au reuşit să-şi protejeze exemplar rezervaţiile, parcurile naţionale şi monumentele istorice. Un astfel de exemplu strălucit este Parcul Naţional Fruska Gora, o adevărată gură de rai sârbesc, cu păduri, câmpii, sate tradiţionale şi mănăstiri străvechi. Şi în plus, este situat la mică distanţă de România.
Zona Fruska Gora a fost declarată Parc Naţional încă din anul 1960 cu scopul de a oferi protecţie speciilro de plante şi animale de aici precum şi a conserva monumentele religioase şi culturale, alături de protejarea resurselor naturale şi a frumuseţii locurilor. Suprafaţa de protecţie integrală cuprnde 25.525 de hectare.
Practic, Fruska Gora este o mică şi îngustă formaţiune muntoasă, izolată în necuprinsul Câmpiei Pannoniei, străbătută de râuri de la nord la sud. Poziţionarea sa unică, istoria geologică şi condiţiile microclimatice pe care le oferă dezvoltării vieţii, o fac deosebit de importantă nu doar pentru turism, ci şi pentru cercetările ştiinţifice. Datorită depozitelor unice şi deosebit de bogate de fosile vegetale şi animale, Fruska Gora este numită deseori de geologi şi paleontologi „o fereastră deschisă în trecutul planetei”.
De fapt, principala caracteristică a zonei este reprezentată de prezenţa a numeroase specii rare şi chiar periclitate de plante şi de animale. Văile din Fruska Gora sunt acoperite de păşuni fertile, şi câmpuri sălbatice, numeroase terenuri cultivate cu viţă de vie, iar de la altitudinea de peste 300 de metri se întâlnesc păduri bătrâne de foioase.
Din punct de vedere al vegetaţiei, Fruska Gora reprezintă o zonă împădurită natural, cu tipuri variate de păduri din punct de vedere climatogen. Pădurile acoperă circa 90% din întreaga suprafaţă a Parcului Naţional, şi prezintă o mare diversitate biologică.
Fauna de aici este şi ea deosebit de variantă, dar populaţiile unor anumite specii s-au redus drastic în ultima sută de ani.
Există încă un număr mare de cerbi, mistreţi, vulpi şi alte specii valoroase de vânat. Aici s-au identificat un număr de 110 specii de păsări, între care se disting acvila de câmp, acvila pitică, ciocănitoarea neagră, barza neagră, corbul şi multe specii de passeriforme precum cinteze, piţigoi, silvii, etc. Între mamifere se mai întâlnesc pisici sălbatice, bursuci, pârşi, veveriţe, şacali,nevăstuici, jderi şi unele specii rare de lilieci.
Conform legendelor locului, mănăstirile de aici au o vechime mult mia mare, încâ din secolul 12, fiind pe atunci nişte schituri din lemn pe locul cărora s-au ridicat clădirile care pot fi admirate şi astăzi.
Tot complexul monahal din Fruska Gora este situat într-o zonă lungă de 50 kilometri şi lată de 10 kilometri. De când au fost ridicate până în prezent, aceste mănăstiri au susţinut viaţa spirituală şi politică a poporului sârb. Locaşurile au fost ridicate în perioade istorice dificile, caracterizate de războaie şi invazii. Ele au decenit centre de cult ale dinastiei Brankovici, ultima dinastie de despoţi sârbi.
Mănăstirile subzistă astăzi din donaţiile credincioşilor sârbi, iar în prezent se execută lucrări de susţinere şi restaurare la unele dintre ele. Turiştii care ajung aici pot vedea cum mănăstirile Sisatovac, Novo Hopovo, Vrdnik-Ravanica, Beocin, Privina Glava şi Jazak, poartă încă urmele exploziilor provocate de bombardamentele NATO asupra Serbiei.
Pentru o mai bună cunoaştere a regiunii, a tradiţiilor, culturii şi spiritualităţii de aici, autorităţile au amenajat exemplar un centru de informaţii pentru turişti, centru situat în apropiere de Iriski Venac, una dintre cele mai frumoase secţiuni ale parcului, chiar lângă monumentul consacrat eroilor din cel de-al doilea Război Mondial. Centrul oferă toate informaţiile necesare, precum şi serviciu permanent de ghizi.[om_gmap zoom=”9″ lat=”45.1570803″ lng=”19.7093272″ marker=”https://www.trecator.ro/wp-content/uploads/2015/08/5.png” ]
