Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Orăştie
Biserica românească de Jos sau Biserica din Drumul Ţării, situată în str. Unirii nr.4A, constituie un martor nepreţuit al istoriei românilor ortodocşi din Orăştie, dar şi un valoros monument de arhitectură şi artă. Istoria sa s-a scris odată cu aceea a celor iubitori de frumuseţe, în primul rând spirituală, ca slujitori ai singurului Dumnezeu, iar apoi de cea materială, capabili de dăruire pentru biserică, locul sfânt de rugăciune.
Biserica se încadrează în tipul curent întâlnit în arhitectura Transilvaniei de secolul al XVIII-lea, specific pentru comunităţile ortodoxe care încep să-şi ridice lăcaşuri de cult în această perioadă, pe lângă celelalte culte, catolic sau protestant. Tipul este cel biserică-sală în stilul gotic (săsesc), cu altar, naos – între cele două spaţii elementul specific nelipsit din nicio biserică ortodoxă, iconostasul, pronaosul cu turn clopotniţă, la care se adaugă un mic pridvor pe latura de vest, la intrare.
Materialele de construcţie sunt piatra pentru corpul bisericii şi cărămida pentru bolţi şi turnul clopotniţă. O caracteristică a bisericii este aceea că nivelul de călcare se face mai jos faţă de cel al solului cu aproximativ 80 centrimetri. Se poate observa o denivelare de pământ pe latura de nord a bisericii, care ar avea ca explicaţie faptul că pe locul acesta s-a aflat un cimitir.
Altarul are cinci laturi la exterior şi este semicircular în interior, cu trei ferestre arcuite şi două nişe pe direcţia nord-sud – proscomidia şi diaconiconul.
Naosul şi pronaosul formează un corp decroşar faţă de altar, cu bolţi a vella dispuse în cinci travei. La intrare se află cafasul din lemn, sprijinit pe patru coloane, loc specific, pentru corul bisericii (înainte de 1900). Ulterior, pe sud, a fost alipit un corp pe plan dreptunghiular cu funcţia de pangar.
Turnul-clopotniţă, ridicat pe fundaţiile vechi, în anul 1873, de către arhitectul german Richter, are o înălţime de 35 de metri cu deschideri – ferestre arcuite dispuse pe 4 nivele; la 3 din înălţime este alcătuit dintr-un corp supraînălţat apoi de un altul învelit în tablă, dar de dimensiuni mai mici.
Pridvorul are un rol, am putea spune decorativ, dar şi simbolic, marcând intrarea în lăcaşul sfânt. Decoraţia arhitecturală este simplă, cu cornişa şi soclul uşor profilat. Pictura interioară în frescă, a fost realizată între anii 1977-1979 de către pictorul Ioan Diaconu din Craiova în stil post-bizantin cu un program iconografic inspirat din vechile erminii.
Inscripţii.
Interesantă este încastrarea în peretele altarului la exterior a unei plăci de piatră, se pare o piatră de mormânt, cu două inscripţii: în limba slavonă(indescifrabilă), respectiv în latină. Cea de-a doua menţionează doi ani 1701 şi 1705; cu siguranţă biserica a fost înălţată după această dată, sau mai curând, mărită în direcţia altarului (după Munteanu, Mircea, Biserica veche ortodoxă…). Cea de a doua inscripţie, de la intrare, este mult mai recentă şi a fost pictată deasupra uşii de la intrare, la terminarea lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii, cu un scurt istoric.
Iconostasul sau catapeteasma este o remarcabilă lucrare în stil baroc local, caracteristică pentru a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a fost ridicată după ce altarul ar fi ars în jurul anului 1800. Are chiar următoarea inscripţie de datare: „1811 August, Ioana Novakobgici, pictor” – probabil un pictor sârb itinerant împreună cu macedoneanul Tyra Tatartzy. Cu o bogată decoraţie sculptată în lemn şi aurit în autorelief, cu volute, motive florale, vegetale şi geometrice, medalioane decorative, se structurează pe patru registre, încadrând icoanele.
În patrimoniul mobil al bisericii se mai află un impunător candelabru din anul 1784 şi doua sfeşnice datate 1850.
Mai menţionăm că biserica şi locul de cimitir din jurul ei a fost împrejmuit cu un zid de incintă în anul 1896, în continuarea celui început în 1847 de către orăştieni şi 1866 de către Spiridon Tatartzy şi Vasiliu Gorog, care s-a distrus parţial în timp.
În curtea bisericii sunt câteva cruci de piatră ale macedoromanilor care au ajutat biserica, din care amintim cele ale lui Kirra Tatartzy, a soţiei sale Zoica şi Sofiei Tatartzy „văduvă după Görög”. Lângă zidul de incintă se mai află o cruce interesantă din piatră, cu motive simbolice, a Mariei Suster (1800).
