Peştera Ponoarele
Peștera Ponoarele, situată în comuna Ponoarele, județul Mehedinți, se află la o altitudine de 337 metri și are o lungime de 734 metri. Formată prin acțiunea apelor Lacului Zăton, peștera prezintă două intrări de dimensiuni mari și două galerii suprapuse: una subfosilă și una fosilă. În interior, adăpostește colonii de lilieci din speciile Myotis, Miniopterus și Rinolophus, protejate prin lege. Datorită complexității sale, se recomandă vizitarea peșterii cu echipament adecvat și însoțit de un ghid.
Ca şi cum frumuseţile de pe pământ nu ar fi fost suficiente, călătorul împătimit poate să coboare în adâncurile peşterii Ponoarele, în imediata apropiere a podului.
Ea are o lungime de 734 m şi găzduieşte o colonie de lilieci protejaţi prin lege. E bine ca peştera să fie vizitată cu ghid şi echipament adecvat, ieşirea spre Zăton fiind foarte dificilă.
Peştera Bulba, cunoscută şi sub numele de Peştera Mare sau Peştera de la Baia, se întinde de fapt sub teritoriul comunei Ponoarele, sub dealurile Brăzişori şi Cornet, pe o distanţă de peste 1.560 m lungime, având galerii de o frumuseţe răpitoare.