Cetatea Păcuiul lui Soare
Dunărea, al cărei nivel scade de săptămâni la rând, scoate la iveală una dintre cele mai misterioase cetăţi din România, Vicina, cunoscută şi sub numele de Păcuiul lui Soare.
Insula situată în apropierea localităţii Ostrov, în mijlocul Dunării, ar putea fi una dintre atracţiile turistice ale Dobrogei, precum muntele Saint-Michel din nord-vestul Franţei, care în timpul fluxului devine insulă în Marea Mânecii, fapt ce atrage an de an foarte mulţi turişti.
Locul dobrogean care adăposteşte de mii de ani cetatea Vicina, cunoscut şi sub numele de Păcuiul lui Soare, are o plajă cu nisip fin, iar pe întinderea dintre ape peisajul este completat de prezenţa egretelor, cormoranilor dar şi a pelicanilor care se adăpostesc în frunzişurile ulmilor, vişinilor sălbatici sau ale perilor pădureţi. Fluviul este cel care modelează chipul insulei. Când debitul Dunării creşte cetatea de abia mai poate fi zărită şi chiar se cufundă în ape, iar când Dunărea se retrage Păcuiul lui Soare se dezveleşte şi oferă generos un peisaj unic. În prezent se mai vede 10-15% din cetate. În anii 50 era cam 25% vizibială. Apa roade din ce în ce mai mult, iar prin lucrările care s-au tot făcut pe Dunăre s-a accelerat procesul de eroziune.
Zid întărit atunci pentru Dunărea în scădere
Nivelul scăzut al Dunării din ultimele zile a dus la dezgolirea zidului cetăţii.
„Zidul este făcut pe o substructură din lemn. Solul era şi acum o mie de ani, slab, şi atunci, ca să construiască zidurile alea masive, s-a întărit solul cu bârne de lemn. Asta s-a întâmplat acum câţiva ani, între 2000 şi 2004. Între timp, nu se ştie ce s-a mai întâmplat pentru că Dunărea lucrează foarte puternic acolo şi s-ar putea să mai fi distrus foarte mult din cetate”,
a declarat pentru România liberă directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, dr. Gabriel Custurea.
Urme ale vechii civilizaţii
La Păcuiul lui Soare există o rezervaţie arheologică. Sunt şi câteva case ale arheologilor care au săpat în urmă cu câţiva ani în zonă şi au scos la lumină diverse obiecte de uz casnic, monede, bijuterii, plus zeci de morminte medievale. Cetatea de la Păcuiul lui Soare a fost o bază navală bizantină din jurul anului 1000. Ea a fost construită, între 972 şi 976, de către trupele împăratului Ioan I, poreclit Tzimiskes, pentru că era un tip scund însă foarte capabil. Aşezarea de lângă Ostrov, la aproximativ 130 km de Constanţa, a dăinuit până la începutul sec. al XV-lea, atunci când a fost abandonată, şi dispare până la 1955, în momentul regăsirii sale.