Manastirea Nasterea Maicii Domnului
Manastirea Nasterea Maicii Domnului a fost cunoscuta ca fiind Schitul Deleni.
Schitul Deleni a fost ridicat în anul 2003, prin donarea unei suprafețe de 10 ha teren arabil, de către familia Borchis, Arhiepiscopiei Tomisului. Locul schitului Deleni a fost sfințit în mai 2004, de către IPS Teodosie. Biserica din lemn a fost tarnosită pe data de 7 septembrie 2008.

„Protectorul nostru este Maica Domnului. Hramul bisericii am ținut să fie Hramul Nașterii Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie. Am venit aici în vara anului 2003 sub ascultarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie. Am început ridicarea Schitului Deleni în colaborare cu autoritățile…d-na primar și consilierii au avut mare dragoste pentru ridicarea unui schit în această parte a locului. . . și apoi am pus umărul și am ridicat o biserică din lemn și un corp de chilii. „ – Ieromonah Casiam Modoran

Manastirea Musunoaiele, este situata pe soseaua Focsani-Panciu, la circa 40 km N de Focsani. Este o manastire de calugari si poarta harmul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august). Biserica din lemn a fost ctitorita de calugarul Dimitrie intre anii 1839-1841. Biserica din zid a fost construita in 1940, ctitor fiind staretul…
În „Mănăstiri”

Schitul Topolog, cunoscut si ca "Schitul Inaltarea Sfintei Cruci", este amplasat, din punct de vedere geografic, in podisul Topolog, la numai 3,5 kilometri distanta de comuna Topolog. La aceasta se ajunge din soseaua nationala ce leaga orasele Bucuresti si Tulcea. Schitul se alfa la 49 de kilometri sud-vest de Tulcea,…
În „Dobrogea”

Acest sfant asezamant a luat fiinta sub stapanirea otomana in anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei veniti la Saon au ridicat aici din chirpici cateva chilii si un Paraclis ca metoc al Manastirii Celic-Dere. Dupa revenirea Dobrogei la Patria-Mama, Saonul impreuna cu toate bisericile si…
În „Dobrogea”
Tags: dobrogeahartaManastirea Nasterea Maicii Domnuluischitul deleni
You may also like...