Mănăstirea Sf. Calinic din Popâzăleşti
Mănăstirea Sf. Calinic se află aşezată în partea de răsărit a satului Popânzălesti, fiind izolată de clădirile locuitorilor, prin apa ce se numeste Teslui. Constructia actuală datează din anul 1853. Prima constructie însă a fost durată pe acelaşi loc la 1678 de monahul Ioan Hamza la “Hotarul Vârtopului”, care a construit-o împreună cu fiii săi, după cum scrie în documentul ce se pastrează la Arhivele Statului din Bucureşti.
Primul locaş a fost închinat Episcopiei Râmnicului. Logofătul Ioan Hamza, de loc din Popânzăleşti, a trecut spre batrâneţe la monahism, dupa care a construit locaşul din lemn. Legenda spune ca monahul Ioan a fost haiduc în tineretea lui, prin codrii care erau destul de mari prin jurul Popânzăleştilor. Mărturisindu-se unui monah din Râmnicu-Vâlcea, acesta l-a îndemnat, ca din sumele pe care şi le însuşise în haiducie, să construiască un locaş, ceea ce a şi făcut, în jurul anului 1678.
Locaşul fiind din lemn, nu se ştie cât a durat. însă în anul 1799, arhimandritul Metodie de la Râmnic, construieşte alt locaş, tot din lemn, acoperit cu şiţă, care durează până în anul 1853. în anul 1853 găsim la Popânzăleşti pe ieromonahul Lavrentie, care îşi propune să construiască un nou locaş, fiind trimis aici de către Sf. Calinic, care era în acea vreme episcop al Râmnicului Noului Severin şi care a vizitat, desigur, mănăstirea Popânzăleşti în mai multe rânduri, alegând-o ca metoc al Episcopiei, pentru perioada cât şi-a avut reşedinţa la Craiova. Sf. Calinic era cunoscut lui Gh. Antonescu, care deţinea moşii în perimetrul Popânzăleşti.
Sf. Ierarh Calinic a donat mănăstirii o icoană a Maicii Domnului cu o salbă de galbeni, făcătoare de minuni. Legenda spune că proprietarul şi-ar fi însuşit salba de aur, dar la câţiva ani dupa aceea ar fi sărăcit complet, adică i-a mers numai în paguba, ceea ce l-a determinat să readucă salba în biserică. Mănăstirea deţinea o suprafaţă de teren arabil de câteva sute de hectare, pădure în partea de răsărit a locaşului şi două corpuri de casa în Craiova, donate bisericii de două credincioase: Ecaterina şi Maria. Ieromonahul Lavrentie vinde clădirile din Craiova şi începe confecţionarea cărămizii. La construcţie este ajutat de Grigorie Dimitriu din Craiova, cu soţia sa Stanca, iar pictura este achitată de Eliodor Peliţanu din Popânzăleşti.
Pictori au fost Ignatie Terencovici şi încă unul , al cărui nume a fost şters cu dalta din pisania bisericii. Au fost ajutaţi de preotul Enache. în privinţa celui de la doilea pictor, se spune ca Eliodor Peliţanu nu şi-a respectat obligaţia bănească iniţiala, achitând un preţ mai mic pictorilor. Pictorul al doilea s-a opus şi a refuzat să picteze portretele familiei Peliţanu: soţia lui nu este pictată, un fiu a fost numai conturat, dar neterminat, drept pentru care Peliţanu i-a şters numele din pisanie cu dalta.
Locaşul este construit cu zid din căramidă, în forma de trefla, cu turla nestrăpunsă. Pictura a fost executată în tempera, fiind realistă şi mediocră, după afirmaţia pictorilor Stefan Caloparean şi Veniamin Precup, care au cercetat-o, primul când a întocmit documentaţia, iar al doilea când a spălat-o şi reparat-o, în 1964- 1965. în jurul bisericii au fost construite dependinţe cu etaj pentru călugări. în aceste clădiri a funcţionat mulţi ani Scoala Primară.
Construcţia a fost terminată la 20 iulie 1853. Dar 11 ani mai târziu, în 1864, prin secularizarea averilor mănăstireşti, mănăstirea rămâne fără pământ, călugării fiind nevoiţi să plece la mănăstirile din munţi care nu s-au desfiinţat şi aici rămâne biserică de mir. Arhimandritului Lavrentie îi urmează preotul Constantin Stefanescu, nepotul său, care păstoreşte până la 1897. El a reparat biserica, acoperind-o cu tablă şi a pictat faţada.
Ca obiecte de valoare menţionăm cele 6 icoane împărăteşti pictate de fraţii Florea şi Dumitru din mănăstirea Frăsinei, în 1851-1852, precum şi coperta Sfintei Evanghelii, ferecată în argint aurit, donată de Grigorie Dimitriu din Craiova. în anul 1992, la propunerea I.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Sf. Sinod al B.O.R. în şedinta din 23-25 ianuarie acelaşi an, hotărăşte reînfiinţarea mănăstirii, care este repopulată cu călugări din data de 8 iunie 1992.
