Cascada Tamina
Situată în munții Piatra Mare la o altitudine de 1100m, cascada Tamina este înșiruirea a 5 cascade, din care cea mai mare are înalțimea de 10m, a fost formată prin adâncirea cu mai mult de 50m a unei linii vechi de drenaj instalată pe fisuri verticale în masa calcarelor, posibil și prin prăbușirea unei peșteri.
Procesul de adâncire și modelare a cheilor continuă formele de relief putându-se schimba de la an la an. Arealul cascadei Tamina este deosebit de valoros din punct de vedere al biodiversității, întâlnindu-se numeroase specii și habitate protejate la nivel național și European.
Printre cele mai importante habitate de aici sunt cele ale stâncilor calcaroase, cheilor, pajiștelor alpine, pârâie și izvoare de munte.
Stâncăriile cascadei Tamina sunt unul din ultimele refugii ale faunei carpatice, în special păsări și mamifere mari. Datorită numarului mare de urși bruni din aval de chei, locului i se mai spune și Ursărie.
Canionul Tamina este o adevarată atracție și pentru amatorii de alpinism. Pe patru din pereții de stâncă de acolo sunt amenajate nu mai puțin de 71 de trasee de escaladă, cu grade de dificultate diferite.
Pentru a ajunge la casacada se poate merge si cu trenul si cu masina. Cu masina se merge pe DN 1 dinspre Predeal spre Brasov si ne oprim pe partea dreapta in localitatea Timisu de Sus la marginea unui drum forestier marcat cu banda albastra.
La fel se ajunge si cu trenul regio pana in localitatea Timisu de Sus, iar din gara se urmareste traseul cu banda albastra pe marginea soselei pana la indicatorul catre casacada Tamina. Intrarea în canion se face din partea dreaptă, în formă de circuit. Dacă doriți să coborăți pe scări puteți face stânga dar nu este recomandat. ( vezi poza de mai jos)
De aici exista 2 variante de drum: drumul forestier care ocoleste si traseul turistic marcat cu banda albastra care dupa aproximativ o ora de urcat ne duce la casacda. Drumul continua pe acelasi traseu catre Varful Piatra Mare de unde putem sa mergem spre alta zone frumoase ale masivului Piatra Mare.
Superb multumim