Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din Slobozia
O mănăstire nu se naşte la întâmplare, ci apare într-un loc transfigurat de prezenţa lui Dumnezeu şi a oamenilor care slujesc Lui.
Viaţa monahală nu este o noutate pentru judeţul Giurgiu, mărturie despre acest lucru dau mănăstirile din Vlaşca de odinioară, ţinut binecuvântate de Dumnezeu cu numeroase mănăstiri ca Mănăstirea Babele, Mănăstirea Comana, Mănăstirea din Pădurea cea Mare de la Bolintin, Mănăstirea de la Gostinari sau Schitul Strâmbu.
Deşi ctitorită recent, Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din loc. Slobozia, Jud. Giurgiu, are o istorie a ei ce nu poate fi cuprinsă în cronici ori documente din vechime. Ea se cuprinde însă în bucuriile şi trăirile credincioşilor care cu inimă înfrântă şi smerită se închină la racla cu părticelele din moaştele Sf. Ioan Rusul, care ocrotesc şi păzesc această sfântă mănăstire.
Sfântul Ioan Rusul a ajutat prin lucrarea lui pe mulţi: vindecări de boli, de patimi, împliniri grabnice, naşteri nesperate, înzdrăveniri minunate, pentru aceasta este iubit de către toţi cei care îl cinstesc ca pe un părinte şi invătător. Ales mărturisitor al credinţei în Mântuitorul Iisus Hristos, prin viaţa lui, Sfântul Ioan Rusul, este pentru noi un îndemn viu de a-i urma credinţa şi râvna mărturisitoare în acest veac plin de frământare.
Clădită pe locaţia unei foste unităţi militare, Mănăstirea Sf. Ioan Rusul este o lucrare minunată a lui Dumnezeu, prin sfinţii săi. Dintr-un loc în care oamenii erau învăţau tehnici de apărare, cum să folosească armele şi chiar să ucidă, chiar dacă în scop defensiv, astăzi este un loc în care se propovăduieşte iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi cum trebuie să luptăm împotriva singurului duşman care este vrăjmaşul cel nevăzut – cu toate îndemnurile lui păcătoase- , iar singurele arme la care se îndeamnă sunt postul, rugăciunea şi milostenia.
Ctitorită prin osteneala Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului şi a Părintelui Macarie Şotârcă (stareţ în perioada 2008-2013), Mănăstirea Sf. Ioan Rusul este un loc al vindecărilor, atât sufleteşti cât şi trupeşti. Binefacerile Sfântului Ioan Rusul dăruite celor ce îl cinstesc şi calcă pragul acestei mănăstiri sunt diverse, numeroase şi impresionante. Ele nu fac nimic altceva decât să sporească credinţa celor care se împărtăşesc de ele şi propovăduiesc tuturor cât de mult bine le-a facut Dumnezeu prin bineplăcutul Său, Sf. Ioan Rusul.
STAREŢ:
Protos. Teodor ŞERBAN
Telefon: 0731 731 451
E-mail: [email protected]