Mănăstirea Panagia Soumela
Mănăstirea Panagia Soumela, din apropierea orașului grecesc Veria, la aproximativ 90 de km de Tesalonic, este pentru orice turist sau pelerin popas și loc de reculegere. Așezată într-o zonă muntoasă recunoscută pentru alpinism și schi, mănăstirea atrage an de an credincioși din toate colțurile lumii. De departe, cel mai căutat odor al acestei mănăstiri este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, „Panagia Soumela”.
Poziționată în partea stângă a naosului, pe un baldachin și înconjurată de candele, icoana Maicii noastre este cinstită cu evlavie de pelerini de pretutindeni. Chipul Maicii Domnului zugrăvit aici se apropie cel mai mult de cel real, deoarece este una din cele trei icoane pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca la cererea Sfintei Fecioare. Mai mult de atât, chiar Sfântul Luca i-a dăruit o cinstire deosebită acestei icoane, purtând-o cu el peste tot pe unde a predicat Cuvântul lui Dumnezeu.
Maica Domnului a făcut și încă mai face multe minuni cu această icoană. Dacă după moartea Sfântului Evanghelist pentru o perioadă de timp icoana a stat într-o mănăstire de lângă Acropole (de unde și prima denumire de Ateniana) și apoi mutată în Thiva, lângă Atena, în Biserica Panaghia Ateniana, Maica Domnului a dus-o în mod miraculos (cca 380) în Muntele Mela din Trapezunt, astăzi Turcia.
Icoana a fost găsită de doi călugări, Barnabas și Sofronie, într-o peșteră, tot la îndemnul Maicii manifestat în vis. După ce au căutat-o în mănăstirile din Meteora, Sfântul Munte, Maronia (Tracia) și Constantinopol, în cele din urmă au ajuns la Trapezunt. Pe locul unde se afla peștera, cei doi călugări au decis să construiască o mănăstire (386). În scurt timp, mănăstirea a devenit faimoasă în întreaga lume ortodoxă. Noua denumire a icoanei vine de la acest munte, Mela – Panagia Soumela, adică „Maica din Mela”.
Dar odată cu tragedia greacă din 1922, mănăstirea a fost distrusă de turci (1924). Și de data aceasta, Maica Domnului a făcut o minune, salvând icoana. Călugării au îngropat-o în ruinele mănăstirii, de unde, mai târziu, călugărul Ambrozie a dus-o în Atena. Păstrată în Muzeul Bizantin din Atena, icoana a ajuns în anul 1951 în actuala Mănăstire Panagia Soumela din Grecia, construită în anul 1950. A fost ales ca loc de mănăstire munții din vecinătatea satului Castania deoarece amintesc de frumusețea sălbatică și naturală a înălțimilor de pe Muntele Mela din Turcia.
Majoritatea celor care vizitează această casă a Maicii Domnului pleacă negreșit cu convingerea că purtarea de grijă a Maicii s-a răsfrânt și asupra lor și cu mulțumirea că au văzut o mică parte din evlavia și credința milenară a poporului grec.