Category: Moldova

Mânăstirea Măgura Ocnei

Schitul a avut în lunga sa existenţă trei biserici construite succesiv. Prima, cu hramul Înălţarea Domnului, a existat până pe la 1757, când cu sprijinul domnului Constantin Racoviţă se construieşte un nou lăcaş cu...

Mănăstirea Caraclău

Mănăstirea este situată la aproximativ 11 kilometri de oraşul Oneşti, spre Bacău, pe frumoasa vale a Trotusului, în comuna Bârsăneşti, satul Caraclău, locaşul monastic încântă ochiul şi sufletul pelerinului prin simplitate şi fiorul duhovnicesc...

Mănăstirea Caşin

Mănăstirea Cașin a fost ridicată în 1655 de voievodul Gheorghe Ștefan. Este asemeni bisericii Golia din Iași ca plan și dimensiuni, dar formele sunt simplificate. Clădirea era înconjurată de case domnești și de un zid de piatră cu turnuri ca de...

Biserica Matei Basarab

Astăzi se numește Biserica Matei Basarab, dar odinioară, adică de la ctitorirea sa la 1645, era cunoscută drept Dobromira, după slavonescul dobrîi mir,  adică „bună pace”. La 1644 se hotăra pacea dintre domnitorul Moldovei, Vasile Lupu 1644-1653) și...

Mănăstirea Soveja

Mănăstirea Soveja se află în zona geografică unde au fost ctitorite, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, două sfinte locașuri monahale: Schitul Babele și Mănăstirea Soveja. Primul a fost ridicat în anii 1633...

Mănăstirea Tarnița

Mănăstirea Tarniţa este aşezământul monahal al cărui început poate fi plasat în prima jumătate a secolului al XVII-lea, când ieromonahul Partenie ctitoreşte acest sfânt lăcaş. Prima biserică a schitului, de lemn, s-a ruinat odată cu...

Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria părintelui arhimandrit Justin Pârvu, considerat unul din marii duhovnicii ai României, supranumit Duhovnicul Neamului, pentru dragostea şi jertfa cu care părintele şi-a...

Catedrala Mitropolitană din Iasi

Catedrala Mitropolitană din Iași, cu hramul Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România. Catedrala Mitropolitană a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice, având codul de clasificare cod...

Mănăstirea Podgoria Copou

Mănăstirea Podgoria Copou (cunoscută și ca Bisericuța dintre vii) este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în mijlocul unor vii din Grădina Botanică din Iași, pe str. Podgoriilor. Biserica a fost ctitorită în anul 1638 de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și are hramul...