Palatul Hampton Court
Palatul Hampton Court, situat în apropierea Londrei, a fost reședința monarhilor englezi între secolele al XVI-lea și al XIX-lea. Farmecul său constă în minunata combinație dintre stilurile Tudor și baroc francez.
Când cardinalul Thomas Wolsey a ridicat Hampton Court pe malurile Tamisei, la 22 kilometri sud-vest de Londra, acesta era considerat cel mai frumos palat din țară. Avea tot ce trebuia să aibă un castel: turnuri, hornuri și creneluri. Palatul a fost construit între 1514 și 1525 în stil Tudor. Acesta era ultima fază a goticului perpendicular, un nume dat goticului englez târziu caracterizat de accentul pe verticalitate și dispunere a zidurilor și ferestrelor ca în rețea.
Wolsey nu s-a bucurat prea mult de Hampton Court, pentru că l-a dăruit lui Henric al VIII-lea la un an după terminarea sa, în 1526. Cardinalul ieșise din grațiile regelui și spera, astfel, să-i recâștige favorurile. Eforturile sale au fost însă zadarnice: Wolsey a fost îndepărtat din funcție patru ani mai târziu.
Cu toate acestea, Wolsey l-a făcut foarte fericit pe rege. Lui Henric al VIII-lea i-a plăcut atât de mult Hampton Court încât și-a stabilit aici reședința și a locuit aici cu soția sa, Anne Boleyn, modificând și mărind clădirea. În 1540 el a refăcut curtea interioară, care a devenit Curtea Ceasului atunci când lui Nicholas Oursian i s-a cerut să realizeze un ceas astronomic pentru ea. Ceasul funcționează chiar și astăzi. Biblioteca și Sala Mare cu minunatul tavan cu grinzi suspendate au fost construite tot în timpul lui Henric al VIII-lea, care a mărit grădina.
Elisabeta I, fiica lui Henric al VIII-lea și a lui Anne Boleyn, a preferat și ea Hampton Court ca reședință. Aici a primit vestea victoriei flotei engleze asupra Invincibilei Armada Spaniole. Elisabeta era foarte interesată de grădinărit și a adunat plante exotice din toată lumea, pe care i le-au adus exploratori precum Francis Drake și Walter Raleigh.
Sosirea lui William de Orania și a soței sale, Maria Stuart, a marcat începutul unei noi perioade pentru Hampton Court. După numai un an la putere, ei au dărâmat vechiul castel în stil Tudor și l-au reconstruit. Arhitectul regal, Christopher Wren a primit sarcina de a crea an alt „Versailles”, deoarece ei nu doreau să locuiască în castelul medieval de la Whitehall. Planurile originale ale lui Wren erau probabil inspirate mai degrabă de Luvru și au fost puse doar parțial la îndeplinire, fapt care explică fascinanta îmbinare dintre stiluri. Totuși, ar fi o exagerare să descriem Hampton Court ca un Versailles englezesc.
Aripa estică și sudică au fost reconstruite. Exteriorul clădirii a fost terminat în timpul vieții lui William, dar interiorul, cu somptuoasele apartamente oficiale nu era gata în momentul când a murit. A realizat o clădire pe patru niveluri cu demisol, un nivel principal și două mezanine. Contrastul dintre cărămizile de un roșu aprins și piatra aparentă de Portland face deosebit de atrăgătoare fațada, care este împodobită cu detalii prețioase și are o secțiune de piatră cu reliefuri decorative. Influența franceză este evidentă și în numărul mare de ferestre, a căror formă este diferită la fiecare etaj.
Grădinile din fața celor două aripi coboară spre râul Tamisa. Aripa sudică dă spre „Privy Garden”, mai mică și mai intimă, pe când grădina principală se întinde în fața aripii estice.
Parterul a fost conceput de Daniel Marot. La fel ca palatul, parcul și grădinile s-au schimbat în timp, reflectând gusturile locuitorilor, astfel încât îmbină mai multe stiluri. Unele părți și-au păstrat stilul Tudor, altele sunt în stil geometric formal baroc, pe când alte suprafețe seamănă mai mult cu grădinile naturale.
Faimosul labirint de la Hampton Court, format din garduri vii înalte de tisă, a fost creat pe timpul lui William și al Mariei. Ultimul monarh care a locuit la Hampton Court a fost George al III-lea, 1683-1760.
În 1839, castelul și grădinile au fost deschise publicului și continuă să fie vizitate și astăzi.
Biletul de intrare costă 17, 60 lire (economisiţi aproximativ o liră dacă îl achiziţionaţi online, şi încă o liră jumătate dacă nu plătiţi donaţia voluntară).
