Catedrala din Melk, Austria
Abația Melk sau Abația din Melk (în germană Stift Melk) este o abație istorică a benedictinilor din Austria, unul dintre cele mai faimoase locuri istorice ale creștinismului monahic european.
Abația se găsește deasupra orașului Melk, situată pe un deal stâncos cu vedere spre valea Wachau a Dunării, în landul federal Austria Inferioară. Abația este una din foarte rarele locașuri care a funcționat continuu de la înființarea acesteia în 1089, fiind dublată de rara distincție de a fi fost și un loc al academismului teologic, dar și laic.
Castelul de la Melk era posesiunea contelui bavarez Sizo. Cu ocazia unei rivalități între ducele Henric al II-lea al Bavariei și împăratul Otto al II-lea, Sizo a luptat de partea ducelui Bavariei. Leopold I de Babenberg a luptat de partea împăratului, l-a învins pe Sizo și a intrat în posesia castelului Melk, care a devenit reședința sa.
Relațiile strânse stabilite între familia Babenberg și călugării de la Melk sunt atestate de diverse obiecte de artă și de devoțiune care se află încă în posesia Abației, de exemplu o relicvă a Sfintei Cruci, oferită de margraful Adalbert, sau un mic altar portabil al lui Swanhilde, soția lui Ernest cel Valoros. La 13 octombrie 1014, Henric I a transportat la Melk rămășițele Sfântului Colman, fiu de rege irlandez, mort ca martir (atunci când a plecat într-o cruciadă în Țara Sfântă, el a fost considerat spion, capturat la Stockerau, în apropiere de Viena, și spânzurat). La 21 martie 1089, Leopold al II-lea a chemat la Melk călugării benedictini de la Lambach, înlocuindu-i pe canonicii Capitlului care erau acolo de mai multe decenii. Mai târziu, Leopold al III-lea a atribuit mănăstirii, printr-o scrisoare de donație din 1113, teritoriile situate la granițele fostei Mărci din Est, printre care și castelul familiei Babenberg de la Melk.
După ce Viena a fost aleasă ca nouă reședință a Casei de Babenberg, Melk a pierdut o parte din favoarea suveranului, dar mănăstirea a luat un avânt rapid și a ajuns la o mare dezvoltare intelectuală și culturală. Atunci au fost fondate o școală monahală (menționată în 1160) și un atelier de copiere a manuscriselor.
Manastirea si Catedrala din Melk formeaza unul dintre siturile monohale cele mai cunoscute din lume. Ea este situata desupra orasului Melk, de unde se poate observa o priveliste uimitoare asupra Dunarii si a Austriei Inferioare, dinspre valea Wachau. Manastirea a fost fondata in anul 1089, cand Leopold al II-lea si-a donat unul dintre castele calugarilor benedictini. O scoala monastica a fost fondaa aici in secolul al XII-lea, iar biblioteca a devenit foarte repede cunoscuta pentru productia sa de manuscrise. In secolul al XV-lea, manastirea a devenit centrul reformei din Melk care a readus la viata subiectul calugarilor din Austria si din sudul Germania.
Stilul baroc pe care il pot observa turistii astazi este conturat intre anii 1702 – 1736, de catre Jakob Prandtauer. In mod deosebit trebuie remarcate frescele realizate de catre Johann Michael Rottmayr, dar si biblioteca impresionanta ce contine numeroase manuscrise medievale, inclusiv o colectie de manuscrise muzicale si fresce realizate de Paul Troger. 
Datorita staturii si faimei sale, Melk a reusit sa scape de sub dizolvarea imparatului Iosif al II-lea atunci cand multe alte manastiri din Austria au fost dizolvate intre 1780 si 1790. Manastirea a reusit sa supravietuiasca si la alte amenintari din perioada napoleniana, dar si la preluarea controlului Austriei in 1938 de nazisti, cand o mare parte din asezamant a fost confiscat de catre stat.
Scoala s-a reintors la Manastirea din Melk dupa al doilea razboi mondial, pentru ca astazi sa fie instruiti aici aproximativ 900 de elevi, atat fete cat si baieti. Inca din 1625 Manastirea face parte din Congregatia Austriaca, astazi aceasta transformandu-se in Confederatia Benedictina. In romanul sau, „Numele trandafirului”, Umberto Eco mentioneaza pe unul dintre protagonisti, Adson von Melk in onoarea minunatei biblioteci care se gaseste in asezamantul sfant.
