Statiunea Hisaria Bulgaria
Hissaria este una dintre cele mai cunoscute staţiuni de “sănătate” din Bulgaria. Este situată în centrul ţării, în Valea Gornotrakyska, între culmile de Sud ale munţilor Sredna Gora, la 40 km Nord de Plovdiv şi la 170 km Est de Sofia – capitala Bulgariei.
Hissaria este un oraş ecologic, fără industrie şi bogat în parcuri şi zone verzi. Hissaria este faimoasă pentru numeroasele surse de apă minerală, instituţii de balneoterapie, o mulţime de sanatorii, zeci de spaţii de recreere şi foarte multe parcuri şi grădini.
Oraşul Hissaria este cunoscut pentru izvoarele sale termale încă din timpul ocupaţiei romane fiind la acel moment o importantă staţiune balneoclimaterică. După ce a fost ars de către goţi în sec. III a fost reconstruit în sec. IV ca o cetate de apărare cu ziduri masive şi înalte. În sec. V şi VI oraşul atinge apogeul fiind parte a Imperiului Bizantin după care începe să scadă. În timpul ocupaţiei turce oraşul a fost distrus iar în sec. XVII începe să fie din nou apreciat pentru resursele sale naturale şi repopulat, acum primind şi numele de Hissarya (Cetate). Ulterior, oraşul a avut un rol activ în lupta împotriva dominaţiei otomane. Clima este continental moderată, cu ierni blânde şi plăcute. Zăpada îşi face simţită prezenţa în medie 27 zile pe an. Primăvara vine mai devreme iar verile sunt călduroase, cu o medie a temperaturii de 22C. Toamna este lungă şi caldă. Umiditatea medie anuală este moderată iar fenomenul de ceaţă este o excepţie. Lunile cele mai ploioase ale anului sunt iunie şi noiembrie. Oraşul se laudă cu un număr de 280 de zile însorite pe an.
Pe teritoriul staţiunii Hissaria sunt în total un număr de 22 de izvoare minerale cu un debit total de 4000l/min şi temperatură de 37 – 52C. Din punct de vedere fizic apele sunt incolore, inodore şi insipide. Sunt uşor mineralizate şi bogate în hidrocarburi, sodiu, sulfat şi ioni de fluor, acid metasilicic şi radon (10 – 165 Em), cu un pH cuprins între 7,6 – 9,02 şi cu un conţinut de peste 20 de microelemente.
Apele minerale din această regiune au proprietăţi curative în tratarea diferitelor afecţiuni cum ar fi cele de rinichi, ficat, vezică biliară, gastrită, diabet etc. Cele mai cunoscute izvoare termale din zonă sunt Momina Banya şi Momina Salza.