Catedrala Notre-Dame din Paris
Catedrala Notre Dame este considerată a fi un simbol arhitectonic, dar și unul major cultural și religios al Franței.
Iar, cu 13 milioane de vizitatori pe an, este una dintre atracțiile turistice de top ale Parisului, găzduind, printre altele, marea orgă, unul dintre cele mai celebre instrumente muzicale din lume, dar și Coroana cu spini, o relicvă a Pătimirilor lui Iisus Cristos.
Catedrala Notre-Dame din Paris, o bijuterie a artei gotice, jefuită şi vandalizată de multe ori în trecut, celebra, în 2013, 850 de ani de existenţă, iar, în 2014, 150 de ani de la salvarea sa de la distrugere de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc.
Scriitorul Victor Hugo este însă acela care a avertizat în premieră opinia publică franceză în legătură cu riscul de distrugere a celebrei catedrale pariziene, publicând în 1831 romanul „Notre-Dame de Paris”, o mărturie a pasiunii sale pentru această sfidare tehnologică medievală, multă vreme dispreţuită.
Abia în secolul al XII-lea a apărut, ca dintr-o provocare nebunească, tentaţia de a străpunge, pentru a obţine mai multă lumină, zidurile groase ale arhitecturii romane, singurele capabile până atunci să reziste greutăţii boltelor masive din piatră. Trebuia construit mai sus, pentru a redistribui încărcătura boltelor în contraforturi și a străpunge zidurile prin rozete imense, acele „roţi de foc” care difuzează lumina zilei într-o sclipire de culori.
A fost nevoie să treacă 180 de ani pentru ca Notre-Dame, ale cărei lucrări de construcţie au debutat pe vremea papei Alexandru al III-lea, în 1163, cu Maurice de Sully, să fie finalizată pe Ile de la Cité din Paris, în locul unei foste catedrale romane.
La mijlocul secolului al XII-lea, aceasta din urmă se dovedea a fi mult prea mică pentru populaţia Parisului, care cunoştea o explozie demografică. Atunci a apărut proiectul unei catedrale uriaşe, lungă de 135 de metri, înaltă de 40 de metri, o mărturie a prosperităţii relative a momentului, când foametele şi epidemiile deveneau ceva mai rare.
Mesaje sculptate în piatră prezintă scene din viaţa Fecioarei, de la încoronorări şi din Judecata de Apoi.
Modificări importante, începând din 1230, au făcut ca această catedrală să treacă de la goticul primitiv la cel strălucitor: terase au înlocuit acoperişurile în pantă, iar partea superioară a contraforturilor, incluzând multe rigole, permitea evacuarea apei de ploaie.
În Renaştere, Notre-Dame îşi trăieşte viaţa, dar foarte repede oamenii încep să nu mai fie interesaţi de această artă franceză a catedralelor denumite „gotice”, un termen dispreţuitor pentru a desemna un stil „goth”, deci „sălbatic”.
De la François I la Napoleon, suveranii francezi au continuat să îndepărteze catedrala de stilul ei original. Unii au camuflat stâlpii, alţii au ridicat uriaşe draperii şi au multiplicat statuarul baroc, cu riscul obţinerii unei lipse de armonie arhitecturală.
Însă regii au continuat să celebreze la Notre-Dame marile evenimente și victoriile lor, până în secolul al XVIII-lea, cel al Luminilor: un secol negru pentru Notre-Dame. Adepţii canoanelor, considerând că vitraliile colorate „mănâncă lumina”, au înlocuit multe dintre ele cu sticlă albă. Din fericire, au rămas vitraliile din rozete.
Odată cu Revoluţia Franceză, a început ireparabilul. Notre-Dame a fost închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcţie, iar statuara ei galerie a regilor, de pe faţadă, a fost decapitată.
Catedrala a fost „cârpită” pentru a celebra Concordatul (1802), înscăunarea lui Napoleon (1804), dar 1831 a fost anul marii vandalizări. Sacristia şi odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastată.
Romanticii au fost emoţionaţi de acest destin trist, iar Victor Hugo reuşeşte să înalţe dintr-o dată conştiinţele publicând romanul „Notre-Dame de Paris”.
Resurecţia edificiului este începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, îi înţelege funcţionalitatea, structura, şi o restaurează (1844-1864), respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.
Catedrala a scăpat nevătămată din cele două războaie mondiale. Între anii 1990 și 1992, marea orgă, devenită în secolul al 20-lea cea mai celebră din lume, a făcut obiectul unei restaurări de amploare. De asemenea, a avut loc o mare campanie de curățare a fațadei vestice, care a durat zece ani, dezvăluind, în anii 2000, monumentul în adevărata sa splendoare.
Deocamdată Catedrala Notre-Dame nu se poate vizita.
Pe 15 Aprilie 2019 un puternic incediu a afectat catedrala. Turla si acoperisul catedralei s-au prabusit, in timp ce tamplaria a fost mistuita de flacari.
