Cascada Vânturătoarea
Cascada Vanturatoarea e ca un suvoi de apa care se loveste de un prag si se transforma in ploaie fina ce cade de la 40 m, paralel cu peretele stancos perfect vertical. Apa e vanturata, de unde si numele cascadei. Calea spre cascada dezvaluie frumuseti de nedescris.
Superba cadere de apa se afla la 1.000 m altitudine pe malul drept al Cernei. Accesul catre cascada Vanturatoarea se face in mai putin de o ora de la podul peste Cerna, de la km 11 al DN 67D, Herculane-Baia de Arama-Targu Jiu.
Traseul pornește de la podul peste râul Cerna de la capătul Lacului Prisaca și este considerat de dificultate ușor spre mediu, însă necesită un efort susținut, fiind un urcuș continuu de o oră – oră și jumătate, în funcție de condiția fizică a fiecăruia!
Poteca șerpuiește printre pietre și rădăcinile arborilor, oferind puține momente de respiro în mers, însă odată ce se aude sunetul cascadei, forțele par să ne renască, pentru a ajunge la destinația propusă!
Înainte de a ajunge la cascadă, se deschide un punct de belvedere, care oferă o imagine splendidă a Munților Mehedinți, situați pe cealaltă parte a Cernei!
După alte câteva minute de urcuș, se vede amfiteatrul pereților de stâncă peste care se revarsă apele cascadei și se conturează imaginea spectacolului care va urma ajunși lângă cascadă!
Numele cascadei vine de la faptul că, în cădere, șuvoiul de apă se lovește de un prag și formează o perdea impresionantă de stropi fini de apă care cad peste noi, aducându-ne răcoarea după efortul depus până aici!
O potecă pe la baza amfiteatrului ne duce în partea opusă, pe sub șuvoiul de apă, fără să ne ude! Odată ajunși aici, cu puțin noroc putem observa curcubeul format la căderea apei, în jocul cu razele soarelui și care oferă o imagine deosebită!
Pentru a ajunge la baza cascadei, trecem din nou pe sub căderea de apă și coborâm pe o potecă destul de abruptă, nu foarte greu de mers!
De aici, putem admira în toată splendoarea, spectacolul maiestuos oferit de căderea apei cascadei Vânturătoarea!
Nu totdeauna avem parte de acest spectacol al naturii, deoarece debitul ogașului este variabil pe parcursul anului, iar în perioadele secetoase apa este foarte puțină!