Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa

Înfiinţat în anul 1990, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa cuprinde în limitele sale zona sudică a Munţilor Aninei, unde îşi dau întâlnire dealuri mănoase, bazine hidrografice cu calcare sfărâmicioase, păduri seculare, vâlcele singuratice şi munţi puţin avântaţi spre soare.

Împreună cu Parcurile Naţionale Domogled-Valea Cernei şi Semenic-Cheile Caraşului, el formează tezaurul natural al judeţului Caraş-Severin, de altfel singurul judeţ ce are pe teritoriul său trei zone mari de conservare ecologică, de interes naţional.

Parcul păstrează, în cele 36.758 de hectare, multe bogăţii naturale, etnologice şi culturale. Graniţele lui sunt delimitate de culmi de deal, borne silvice, confluenţe de râuri şi văi. În cadrul parcului există câteva rezervaţii, dintre care una poartă acelaşi nume, Cheile Nerei-Beuşniţa. Ea este o sălbăticie de aproape 4000 de hectare, al cărei relief calcaros a fost săpat, măcinat şi sculptat, în principal, de două râuri: Nera şi Beu.

Rezervaţia Cheile Nerei-Beuşniţa trăieşte în legendă precum o domniţă sfioasă şi obişnuieşte să se arate, din timp în timp, cu aceeaşi rezervă, puţinilor care se aventurează în împărăţia ei.

Cei 22 km ai Cheilor Nerei se întind între localităţile Şopotul Nou şi Sasca Română, având cursul apei trecut prin numeroase meandre şi bucle întoarse. Până în această zonă calcaroasă, Nera a parcurs o cale lungă, căci izvorul ei îşi soarbe apele de sub Piatra Goznei, din Munţii Semenic. Apoi, strângând apele afluenţilor din depresiunile montane pe care le traversează – ale Munţilor Semenic, Aninei, Almăjului – intră în forţă în cheile dantelate şi cu pereţii înalţi, tăiaţi la bază ca de o sabie ascuţită. În timpul ploilor mari sau al topirii zăpezilor din munţi, Nera cea tulbure spală vijelios drumul prin chei, dar vara, curenţii săi se domolesc şi lasă să se vadă prundişul mărunt şi vegetaţia bogată de pe malurile joase. Acum este vremea potrivită pentru parcurgerea celor mai lungi chei din România: pe jos, pe poteca marcată, ori pe apă, în bărci pneumatice, printr-o solitudine pe care numai natura sălbatică o mai poate oferi unui călător.

10 Locuri De Văzut În Parcul Natural Cheile Nerei – Beușnița

1) La Tunele în Cheile Nerei

Una dintre cele mai spectaculoase atracții din Cheile Nerei o reprezintă tunelurile săpate în stâncă pe porțiunea dintre Sasca Română și Podul Beiului.

Se pare că această lucrare a fost efectuată în perioada ocupației otomane pentru a facilita accesul oastei de-a lungul graniței. Ineditul traseului este completat de poteca săpată în stâncă la 15 metri deasupra apelor Nerei și de puntea suspendată de la Sasca Română.

2) Cascada La Văioagă

Cascada La Văioagă este situată pe partea dreaptă a drumului forestier care leagă Podul Beiului de Cantonul silvic Valea Bei și Păstrăvărie (de unde pornește traseul spre Lacul Beiului – Cascada Beușnița).

3) Lacul Ochiul Beiului

Legenda spune că „în vremea stăpânirii turcești a Banatului, un bei foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Beușniței, o frumoasă fată ce păștea oile l-a făcut să se oprească. Beiul s-a îndrăgostit pe loc de ea și venea deseori s-o întâlnească, părăsind Cetatea Terezia ridicată de către turci, ale cărei ruine se mai văd și azi pe Dealul Cetății. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise mințile fiului său.

Tânărul bei și-a găsit iubita înjunghiată în locul unde este acum Lacul Beiului și a vărsat multe lacrimi, după care și-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poartă numele” (informații preluate de pe panoul de informare turistică de la Podul Beiului).

4) Cascada Beușnița

Cascada Beușnița are și ea o legendă, legată de povestea de dragoste dintre bei și frumoasa păstoriță. Aceasta spune că „apa învolburată a Cascadei Beușnița reprezintă voalul de mireasă al ciobăniței care a fost omorâtă de către oamenii beiului, voal pe care ea nu a apucat să-l poarte niciodată”.

5) Cascada și Cheile Șușarei

La capătul sudic al satului Sasca Montană, un traseu de un ceas, pe o potecă marcată de-a lungul pârâului Șușara, te duce prin locuri sălbatice la o frumoasă cascadă.

6) Sasca Montană

Localitatea Sasca Montană are o bogată tradiție într-ale mineritului. Sasca a fost cunoscută încă din timpul romanilor pentru minele de aramă și cărbuni. Abandonată multă vreme, activitatea minieră a fost reluată sub stăpânirea austriacă.

Austriecii au adus aici experţi geologi, minieri, tăietori de lemne din Stiria, Tirol, Carniolia, Ungaria, apoi bufeni din Oltenia, care au pus din nou în funcţiune extragerea metalelor. Astfel s-a format colonia Sasca Montană (informații preluate din Monografia istorică a Banatului de N. Ilieşiu). De aici probabil și arhitectura locului, cu case ce seamănă mai mult cu cele săsești decât cu cele tradițional românești.

7) Sat tradițional risipit: Stăncilova

Este unul dintre cele mai pitorești sate de culme ale Banatului montan. Gospodăriile lui se întind pe un platou întins, unde viața celor câteva sute de localnici se îmbină armonios cu natura înconjurătoare.

8) Mănăstirea Nera

Mănăstirea Nera este situată pe malul stâng al Nerei și se poate ajunge aici din Sasca Montană, pe un drum forestier de aproximativ 2 km. Construcția mănăstirii a început în 1994 și încă nu era terminată la momentul la care am vizitat-o noi.

9) Casa Verde

Casa Verde sau Casa de cob este un proiect arhitectural inedit, un experiment ecologic amplasat pe malul drept al Nerei, la ieșirea din chei, vis-a-vis de Sasca Română. Practic, după ce treci puntea peste Nera o iei în stânga pe o potecă printre fânețe, până ajungi la un drum de căruță. Mergi pe acest drum cca 10 minute și dai peste porțile Casei Verzi.

10) Cascada Bigăr

Cascada Bigăr este practic locul în care izbucul Bigăr se varsă în râul Miniș pe un prag de stâncos, format din tuf calcaros – o varietate de rocă sedimentară cu grad mare de porozitate. Ca și Beușnița, este acoperită cu mușchi, de unde și modul spectaculos în care se scurge apa.

11) Ruinele cetății medievale de la Socolari, Cetatea Beiului

Cetatea Beiului (Begului) sau Cetatea medievală de la Socolari a fost o fortificație din care astăzi au rămas doar romantice ruine pe vârful unui deal cu largă panoramă spre despresiunea Oraviței. Zidul de aici amintește de perioada în care Banatul era pașalâc turcesc (sec.XVII).