Parcul Național Semenic. Cheile Carașului

Parcul National Semenic – Cheile Carasului este situat in partea de sud vest a Romaniei avand o suprafata de 36,214 ha , si care cuprinde elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, hidrologic, geologic si speologic.

In perimetrul parcului national sunt incluse un numar de opt rezervatii naturale , constituite in zone de conservare speciala strict protejate , in care sunt interzise orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum si orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protectie si / sau de conservare.

Cele 8 zone de conservare speciala sunt: Cheile Carasului – 3.089,9 ha (de tip mixt ), Izvoarele Nerei – 4.852,8 ha (de tip forestier), Cheile Garlistei – 602,6 ha (de tip mixt), Izvoarele Carasului – 1.408,1 ha (de tip mixt), Buhui – 218,1 ha (de tip mixt), Pestera Comarnic – 26,9 ha (de tip speologic), Pestera Popovat – 4,5 ha(de tip speologic), Pestera Buhui – 28,6 ha (de tip speologic).

Diversitatea mare a faunei din PNSCC dovedeste inca o data existenta unor habitate naturale putin afectate de activitate umana. Soparla de frunzis (Ablepharus kitaibelii): Este cea mai mica dintre soparlele in Romania, masurand mxim 13 cm. Capul si picioarele sunt mici, iar corpul este acoperit cu solzi foarte mici si luciosi.

Caracteristica principala este ca nu prezinta pleoape, asemanandu-se din acest punct de vedere cu serpii. Are o culoare maro metalica, asemanatoare bronzului, iar pe flancuri prezinta dungi mai inchise. Poate fi intalnit adesea in locuri uscate, versanti insoriti, tufarisuri, pajisti, paduri rare, etc. Nu este un animal foarte rapid si traieste mail mult retras in locuri cu vegetatie densa.

Printre alte specii de reptile intalnite in parc se numara si renumita Vipera cu corn (Vipera ammodytes), Soparla de ziduri (Podarcis muralis)- cea mai raspandita specie de soparla din Romania.

Cheile Carașului se întind pe o lungime de 19 km, între localitatea Caraşova şi Valea Comarnicului, în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Deşi nu sunt la fel de renumite ca şi Cheile Nerei, cele mai lungi (22 km) şi mai spectaculoase din România, Cheile Caraşului impresionează nu numai prin pitorescul şi sălbăticia lor, dar şi prin numărul mare de peşteri şi avene într-un peisaj carstic ce se împleteşte cu covorul vegetal.

Cel mai minunat loc de popas pe Cheile Caraşului este Prolazul – o poiană aflată la mijlocul acestor chei, mărginită de stânci de calcar de un alb imaculat. Prolazul este şi un nod de trecere al traseelor turistice, de aici putându-se urca pe Platoul Iabalcei sau spre Peştera Comarnic.

În limba craşovenilor, prolaz înseamnă ‘loc de trecere’. Pe Cheile Caraşului se pot vedea: deschiderea Peşterii Liliecilor cu forma sa binecunoscută ce imită conturul Africii, ruinele cetăţii medievale Kara-sow (apă neagră, în limba turcă), cele mai mari marmite din România care ‘străjuiesc’ Peştera de la Trei Cazane (numită şi Peştera Ţolosu) şi Peştera Popovăţ, cea mai frumoasă peşteră a cheilor, declarată monument al naturii.

Peștera Văleaga

Punctul de plecare propus este viaductul peste râul Caraş din Caraşova, unde se poate lăsa maşina în parcarea pensiunii Perla Caraşului. De pe pod se coboară la nivelul apei.

Râul Caraş, spre deosebire de celelalte râuri importante din Banat care izvorăsc din Munţii Semenic, îşi are izbucul în Munţii Aninei. Izbucul Caraş este unic în România, fiind deosebit de spectaculos prin debitul său. Pe parcursul celor 85 km, din care 74 km pe teritoriul României, aspectul Văii Caraşului se schimbă mereu, în funcţie de relieful străbătut, cea mai frumoasă porţiune fiind de la izvor până la Caraşova.

Intrarea în chei se face pe sub arcada viaductului şi se porneşte pe poteca tot mai puţin vizibilă de pe malul stâng al apei. Aspectul cheilor este foarte variat, iar traseul are 3 porţiuni (sectoare) de călătorie distincte ca dificultate:

• Caraşova – Poiana Prolaz (4,5 km cu potecă pe stânga) – 2 ore de mers la pas;
• Prolaz –Peştera Ţolosu (2 km cu potecă pe stânga) – 1 oră de mers la pas;
• Peştera Ţolosu–Gura Comarnicului (3,5 km fără potecă)- 6 ore de mers la pas.

După o serie de cotituri în unghiuri ascuţite, la o distanţă de 20 minute de la plecare se ajunge într-o poiană mică. Locul neted, plin de iarbă, înconjurat de pereţi înalţi şi străbătut de firul apei îmbie la un prim popas. Ridicând privirea, la 15 m faţă de râu, în peretele de stâncă se poate vedea deschiderea Peşterii Liliecilor, cu forma sa binecunoscută ce imită conturul Africii. Continuam drumetia spre Prolaz.

Peștera Liliecilor

Din Prolaz, începem să urcăm spre stânga pe marcajul vechi (banda albastră) pe Cracul Ciobanului. Urcusul e dificil, dar în 15 minute suntem pe Podișul Iabalcei, de unde putem pătrunde cu privirea în intimitatea cheilor inaccesibile.

Pe podiș, marcajul este rar și poteca dispare, dar trebuie să mergem spre dreapta, paralel cu Cheile Carașului. Trecem de Groapa Iepii, o largă depresiune carstică formată prin unirea dolinelor. Ne aflăm la un cot mare al Carașului, deasupra Peșterii Țolosu. Străbatem astfel o porțiune din marele podiș calcaros al Iabalcei și în drumul nostru întâlnim numeroase doline și lapiezuri.

Coborâm ușor spre un alt sălaș și ne îndepartam de Cheile Carașului, care rămân în dreapta. Imediat, marcajul reapare și intrăm pe drumul de căruță la dreapta. Dacă am fi mers la stânga, în 15 minute am fi ajuns înapoi la Iabalcea.

De aici, trecem printr-o livadă de pruni și nu ne abatem de la drumul principal, nici spre dreapta, pentru a ne apropia de marginea cheilor, nici spre stânga, pentru a ajunge la cantonul Padina Seacă. Trecem de Poiana Stâncoasă (Crno Pole), printre doline si lapiezuri, dupa care începem coborârea printr-o vale de doline spre Peștera Comarnic.

Ca și reper, trebuie să trecem pe lângă cei trei pini și să ținem poteca, urmărind marcajul triunghi albastru. Traversăm pârâul Toplița și suntem la Cantonul Comarnic dupa 1h și 30 min de la plecarea noastră din Prolaz.

Putem merge să vizităm Peștera Comarnic sau ne putem întoarce pe vechiul drum Reșița- Anina, acum drum forestier până la Iabalcea. Se poate continua și spre Anina pe drumul forestier, ajungând la cantonul Naveas sau urmând marcajul ( banda albastră – destul de șters sau banda roșie – refăcut recent) prin Cheile Buhui.

De asemenea, se poate ajunge la Văliug prin Poiana Betii pe marcajul banda roșie.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată.