Casa Memorială Ciprian Porumbescu
Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, inaugurată în anul 1953, este amenajată într-o construcţie veche, de mici dimensiuni, singura clădire care s-a păstrat din fosta casă parohială a satului Stupca (azi Ciprian Porumbescu), locuită de familia preotului, scriitorului şi militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu, în perioada 1865–1884.
În cele două încăperi – cancelaria preotului şi bucătăria de vară – este reconstituită atmosfera de epocă prin intermediul unor exponate autentice: pianul Mărioarei, sora compozitorului, mobilier, fotografii, diverse obiecte care au aparţinut familiei.
Pe o bârnă din tavanul casei încă se mai poate desluşi semnătura lui Ciprian Porumbescu (1853–1883), scrijelită cu briceagul pe când era copil.
În acest mediu tihnit, domnişorul Ţîprian a creat cea mai mare parte din compoziţiile sale, rămase până astăzi neegalate.