Mănăstirea Râșca
Este situată pe șoseaua Fălticeni – Tg. Neamț, din Boroaia ramificație dreapta Râșca – Slătioara, 20 km sud-vest de orașul Fălticeni și 1 kmnord de centrul satului Râșca. La vest de mânăstirea Râșca 10 km este mânăstirea Slătioara, iar la 5 km este mânăstirea Bogdănești. În apropierea mânăstirii la nord și răsărit trece râul Râșca de la care și-a luat numele mânăstirea și satul. Tot în apropiere, la apus de mânăstire, se proiectează marginea albăstrie a codrilor nesfârșiți din lanțul Carpaților.
Mânăstirea Râșca a fost numită la începutul ei Bogdănești, fiind înființată în mijlocul satului Bogdănești în 1359 de către Bogdan Vodă și doamna Maria, ca să slujească ca biserică domnească în vecinătatea târgului Baia atunci întemeiat. A fost distrusă de tătari prin foc în 1510 și 1512. Bogdan cel orb, fiul lui Ștefan cel Mare dădu poruncă a se zidi din nou.
Pustiită și aceasta de oștile turcești ale lui Soliman Magnificul, care au prădat și devastat și alte mânăstiri ale Moldovei, Petru Rareș a zidit-o din nou în anul 1542, în a treia domnie a sa, dar de data aceasta, pe un dâmb, dincolo de râul Râșca, primind numele acestuia. Zidirea bisericii a fost încredințată fostului călugăr Macarie, devenit episcop de Roman, istoric și om de încredere a lui Rareș. El și-a luat ca ajutoare pe logofeții Ioan și Teodor Balș. Biserica mânăstirii Rașca este mai mica decat Probota, dar la fel de solidă. Zidul împrejmuitor, ridicat de Bogdan, a fost lărgit împrejur pe patru laturi, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Mânăstirea a fost sfințită la 9 mai 1542, ziua în care au fost aduse moaștele Sfântului Nicolae, îndeplinindu-și rolul de metoc al Probotei.
După învingerea și uciderea lui Ioan Vodă cel Cumplit în 1574, călugării au fugit de turci, după ce au ascuns clopotele într-un iaz. Se spune că în continuare, ctitoria lui Petru Rareș a rămas pustiită 40 de ani. Un nou ctitor apare acum, Costea Bacioc, mare vornic al Þării de Jos, care a înnoit viața mănâstirii și a zidit actualul pridvor între anii 1611 și 1618. Pe peretele din miazăzi, deasupra ușii de intrare în biserică, este scris în slavonă: “Cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh s-a început acest pridvor și cu stăruință s-a zidit în numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, cu zidirea și cu ordinul dlui Costea Bacioc, mare vornic al Þării de Jos și cu principesa Candachia și s-a început a se zidi în zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghilă voievod la anul 1611 iunie 7 zile și cu voia lui Dumnezeu s-a săvarșit în zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog să vestiți toate.”
În pridvor pe stânga se vede mormântul soției lui Alexandru Lăpușneanu cu inscripția: “Bine credinciosul și de Hristos iubitorul Io Alexandru Voievod Domnitorul Moldovei a înfrumusețat acest mormânt soției sale Doamna Anastasia Alexandru Lăpușneanu care a trecut la veșnicele lăcașuri și a fost îngropată aici la anul 7066 (1558) luna mai 2”
În 1677, Mitropolitul Dosoftei a închinat mânăstirea Probota Patriarhiei de Ierusalim. Dar mânăstirea Râșca care era închinată Probotei nu s-a supus și s-a separat cu gospodăria ei. Ctitor însemnat este și egumenul Calistru Ene care, pe la 1750 începe construcția chiliilor și înalță zidurile. Chiril, starețul, înzestrează mânăstirea cu carți, vase și veșminte. Arhiereul Sofronie a fost un cărturar și caligraf vestit, iar călugărul Ioan cât era de sfânt, pe cât era de cărturar.
După 1821 starețul Isaia a dărâmat un perete interior, și a zidit veșmântăria, a construit două turnuri și a acoperit biserica. El a strămutat hramul mânăstirii de la 9 mai la 6 decembrie, a introdus rânduielile aspre de la Muntele Athos și a înființat o școală de cântăreți bisericești. Chipul lui Isaia este zugrăvit pe peretele exterior al pridvorului.
Prin poziția sa retrasă, mânăstirea Râșca a avut și rolul de închisoare pentru călugării vagabonzi și îndeosebi pentru boierii răzvrătiți împotriva domnului. Din ordinul lui Mihail Struza (1835 – 1849) a fost închis în 1844, pentru ideile lui politice înaintate, marele bărbat de stat Mihail Kogălniceanu. A stat închis 6 luni într-o chilie din zidul clopotniței existentă și astăzi.
În 1921, stareț fiind Pancratie Fasolă, un groaznic incendiu a ars acoperișul bisericii, veșmântăria, turnul din mijloc, casa de oaspeți, chiliile și întreaga gospodărie, mânăstirea fiind amenințată cu pustiirea. Din îndemnul și cu stăruința Mitropolitului Pimen al Moldovei a fost refăcută prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și autorități. Renovarea s-a terminat în timpul Regelui Carol al II-lea (1930 – 1940), prim-ministru fiind marele istoric N. Iorga, iar stareț al mânăstirii Arhimandritul Paisie Cosma. Acest vrednic stareț plantează în grădină pomi fructiferi și împrejmuiește mânăstirea cu gard.
În timpul marelui razboi din 1916 – 1918, călugării din mânăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniților. Călugării în vârstă au îngrijit răniții din chiliile mânăstirii, în care s-a înființat un spital militar. Și astfel ca buni români și-au făcut cu toții datoria în acele vremuri grele.
Între anii 1972 și 1991 mânăstirea a fost restaurată prin purtarea de grijă a Mitropoliților Moldovei Justin și Teoctist deveniți ulterior Patriarhi ai României.
