Cascada Cociu
Din Băile Herculane pornim spre Baia de Aramă, trecem de 7 Izvoare și ajungem în poiana lui Roşeţ, unde şoseaua virează la stânga peste pod, iar dincolo de poiană, pe care o traversăm, dăm de abruptul impresionant al Cociului.
De la marginea poienii începe şi traseul — vom fi însoţiţi de un marcaj cu punct roşu, pornim printr-un labirintul de bolovani şi doborâturi, care face traseul mai dificil decât e de așteptat.
Pârâul Ogaşul lui Roşeţ curge prin capătul din aval al poienii şi poate fi sec în perioadele cu precipitaţii slabe. Nicio îngrijorare însă, deoarece Ogaşul lui Roşeţ are izvoare permanente mai sus de cascadă, cursul lui fiind de multe ori subteran de-a lungul albiei.
Prezenţa apei la şosea, cu căderi, mici cascade, este un semn că spectacolul va fi mai darnic în intensitate cu cel ce se încumetă să urce până la cascadă.
Urmează un traseu destul de scurt, dar nu foarte uşor, mai ales dacă e umezeală sau zăpadă — pe o distanţă de mai puţin de 2 kilometri diferenţa de nivel este de aproape o jumătate de kilometru.
Cascada Cociu, situată în partea centrală a Munţilor Mehedinţiului, în apropiere de staţiunea Băile Herculane, cu o cădere de apă de peste 120 m, de la aproximativ 790 m până sub 660 m altitudine, cu împrejurimi sălbatice, cu versanţi abrupţi şi calcaroşi, totul terminându-se în haosul de bolovani şi doborâturi din jurul albiei pârâului — un traseu cu multe dificultăți.
Un peisaj care îţi taie respiraţia şi te lasă fără cuvinte, cu abruptul de calcar și căderea de apă, totul înconjurat de păduri de pin, contraste de alb, albastru, verde.
Pe timp de iarnă, în partea superioară a cascadei se formează gheţuri de dimensiune mare, care se pot desprinde, fărâmiţa şi cădea de la înălţime, provocând cel puţin răniri, deci, încă o dată, îndemnul de a nu sta mai mult decât este necesar la baza cascadei.
Se poate ajunge la partea superioară a cascadei de pe drumul forestier Topleţ (păstrăvărie) – Balta Cerbului: la mai mult de 4 kilometri distanţă de Balta Cerbului, o ramificaţie circulată coboară la obârşia Ogaşului lui Roşeţ, pe care se poate înainta pe drum, şi apoi, cu multă atenţie, pe o potecă, până la abrupt (numai pe vreme bună).
