Cetatea Aradului
Actuala cetate a Aradului este unul din cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă, în zona de vest a ţării.
Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, cetatea a fost considerată ca una dintre cele mai impresionante fortificaţii militare ale timpurilor respective.
Planul cetăţii Aradului a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea. Noua cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane.
Ca loc de construire a fost aleasă o peninsulă a Mureşului (pe malul stâng ) pe care oraşul a cedat-o autorităţilor militare. De construirea cetăţii, în momentul respectiv, a fost legată problema strămutării oraşului în câmpia Zimandului, pentru ca cei din cetate să aibă câmp deschis de tragere. Rezistenţa populaţiei şi apelurile la Viena au determinat suspendarea acestei idei.
Edificarea Cetăţii, operă a arhitectului Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban şi este o construcţie în formă de dublă stea cu 6 colţuri, cu ziduri puternice de apărare, cazemate şi alte construcţii militare. Lucrările au durat 20 de ani, cu mici întreruperi cauzate mai ales de lipsa forţei de muncă, aşa încât cetatea a fost terminată în 1783. După terminarea lucrărilor, în cetate au fost amplasate diferite unităţi militare şi în felul acesta Aradul a devenit un centru militaro-politic al dominaţiei austriece în zonă.
Istoricul cetăţii, în mai bine de 200 de ani de existenţă, este legat de diferite evenimente importante. În timpul Revoluţiei lui Horea, în 1784, cetatea a fost unul din centrele de acţiune a trupelor imperiale împotriva răsculaţilor. În vremea războaielor napoleoniene în cetate au fost ţinuţi numeroşi prizonieri francezi. După revoluţia din 1848, în cazematele cetăţii, au fost închişi şi condamnaţi numeroşi revoluţionari printre care şi Eftimie Murgu. Odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, când se schimbă concepţia strategică, cetatea îşi pierde importanţa devenind o simplă cazarmă.
