Pivnițele Birăuaș

Existenţa viticulturii în zona Aradului este atestată de episcopul Gerard în lucrarea sa „Deli­bera­tio”, care se referă la practicarea efectivă a acesteia, subliniindu-se chiar că via dacă nu este săpată este năpădită de buruieni, ceea ce dă­unează producţiei.

În a doua jumătate a secolului al XI-lea statul feudal maghiar reu­şeşte să se înstăpânească peste şesul arădean şi din acea perioadă există primele referiri scrise privitoare la Podgoria Arădeană. Dintr-un do­cument aflăm că regina Gizella a Ungariei a dăruit cu încuviinţarea regelui, în anul 1038, opt vii situ­ate pe dealul Macra din hotarul Minişului, cu tot atâţia vieri. Ma­cra, adică Mocrea se află la extremitatea nordică a podgoriei, la poa­lele unui deal vulcanic ce se înalţă în mijlocul câmpiei.

În secolele al XII-lea şi al XIII-lea noi documente vin să ateste existenţa viilor în toate satele aşezate la poalele Zarandului. La Pâncota, la Mă­derat, la Ghioroc, la Miniş etc. viile produceau vin pentru mănăs­tirile catolice de la Mocrea, Pân­cota şi Arad. Într-o danie a regelui Bela al III-lea, din 1177, reconfirmată în 1202, către prepozitura Arad sunt menţionaţi 317 iobagi, din care 164 erau viticultori, deci jumătate din numărul lor, ceea ce confirmă mărimea plantaţiilor cu vii.

În secolele următoare infor­maţiile despre viile Podgoriei ară­de­ne se înmulţesc, se ţin evidenţe cu suprafeţele şi cantităţile predate mănăstirilor şi stăpânilor de pă­mânt. În 1562 dijma s-a ridicat la 141 mii litri şi aceasta era doar a zecea parte din producţia totală, iar suprafaţa cultivată cu vie se ri­dica la 700 hectare.

• Site: www.pivnitelebirauas.ro