Manastirea Pestera Sf Andrei
Sub numele de Peștera Sfântului Andrei este cunoscut un așezământ religios (mănăstire), situat în Dobrogea, în apropierea localității Ion Corvin, județul Constanța. Este construit în jurul unei peșteri în care tradiția populară spune că trăit și creștinat, Sfântul Apostol Andrei. Peștera se găsește la mai puțin de 2 kilometri de „Cișmeaua Mihai Eminescu”, la apoximativ 4 kilometri de șoseaua Constanța – Ostrov.
După ce în timpul stăpânirii otomane, peștera a fost uitată, prin 1943 a fost redescoperită de preotul Constantin Lembrău, împreună cu avocatul Ion Dinu, pentru ca în 1944, peșterea să fie resfințită și redată cultului, prin construirea unei turle și a unui zid de protecție. Dar, revine în uitare până după 1989, când se reîncep lucrările de dezvoltare a ansamblului monahal.
Abia din 1990 parintele Nicodim Dinca, monah de la manastirea Sihastria, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, avand binecuvantarea Lucian, s-au apucat de reamenjarea pesterii si construirea manastirii.
In pestera se afla icoana Sfantului Andrei, cel cunoscut drept apostolul care a crestinat tinuturile de la nord de Dunare. In pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit in piatra, despre care se spune ca era folosit de Apostolul Andrei pentru a se odihni. In decursul timpului aici a fost un loc in care se aprindeau lumanari. Acuma este folosit de cei care se afla in suferinta pentru a gasi alinare de la boli. De asemenea, calugarii citesc rugaciuni pentru bolnavi si Moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
In prezent, Manastirea are o biserica mai mica, ridicata intre 1994 – 1995, fiind sfintita cu Hramul Acoperamantul Maicii Domnului. O a treia biserica, mai mare, a fost construita intre 1998 – 2002.
In Biserica cea mica se pastreaza moastele Sfantului Andrei. Este vorba de o cruce in forma de X, aflata in fata altarului, in partea stanga, iar in centru are o particica din degetul Sfantului Andrei, adusa de la Mitropolia Trifiliei din Grecia.
Ca sa ajunga aici, pelerinii pot merge pana la Cernavoda, dupa care sa se indrepte spre sud, inspre Ostrov. Cand ajung in localitatea Ion Corvin, un indicator ii indreapta pe un drum lateral, iar dupa 3-4 kilometri vor ajunge la manastirea situata intr-o padure mirifica.