Mănăstirea Călene
Schitul s-a înfiinţat în 1991, din iniţiativa doamnei Ana Albu, care şi-a donat gospodăria şi terenul în acest scop. Episcopul Andrei a dat binecuvântarea înfiinţării schitului şi a numit la conducerea lui pe monahia Melania Cărpinişeanu, care împreună cu mama ei, ajutată de credincioşii din Calene şi din alte părţi, a reuşit în scurt timp să construiască o biserică şi o mică clădire pentru stăreţie, trapeza, bucătărie şi chilii.
Biserica este o construcţie de zid cu cărămidă BCA, pe fundaţie de piatră şi beton, în formă de cruce. Naosul şi pronaosul formează un spaţiu comun, fără o delimitare distinctă. Acoperişul este din tablă zincată. Are trei turle îmbrăcate şi acoperite cu tablă zincată.
Aşezământul poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului, iar viaţa de obşte cuprinde doar patru vieţuitoare. În biserică e o liniște divină. Parcă e o altă lume plină de lumină interioară.
Cei care ajung aici, revin mereu: în miez de vară, când sus pe creste pielea este atinsă de razele soarelui iar simţurile sunt desmierdate de un vânticel încărcat de miresme, toamna, când tot muntele este bolnav de atâtea culori, primăvara, când printre petice de zăpadă drumul se umple de ghiocei şi brânduşe şi când auzi copacii cum vibrează, înmugurind, dar şi iarna, când crestele munţilor lasă cu greu piatra să se ghicească din atâta zăpadă, iar viscolele aduc cu ele zvon de singurătate din înaltul pustiu al cerului.
Accesul spre acest loc desprins parcă din altă lume, se face dinspre DN 7 Sebes (spre Orastie)-Vintu de Jos-Balomiru de Camp, apoi, dupa 2 km, intersectie stanga DJ 704, Cugir (8 km), apoi DL Calene.