Mănăstirea Nucet
Mănăstirea se găsește la cca. 16 km sud de Târgoviște, în satul cu același nume.
A fost construită la sf. sec. al XV-lea de către de către pârcălabul Gheorghina și soția sa, Neaga. Bine întreținută și bogat înzestrată de Neagoe Basarab, Vlad Vintilă, Mircea Ciobanul, Petru Cercel, Gavril Movilă, Radu Vodă, Ion Văcărescu, a avut de suferit de pe urma luptelor de la 1821 dintre turci și armatele eteriste conduse de Ipsilanti.
A fost renovată în anii 1746, 1840-1849 și după 1989. În perioada 1964-1989 a funcționat ca biserică de mir. Biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” este o construcție masivă, de plan triconc cu particularitatea că absidele laterale sunt de formă dreptunghiulară; absida altarului este semicirculară atât la interior cât și la exterior.
Compartimentarea este cea tradițională (altar, naos, pronaos, pridvor); între naos și pronaos nu există separație. Deasupra naosului, s-a înălțat inițial o turlă de zid, din care se mai păstrează numai baza. Acoperirea spațiului interior este realizată cu bolți de cărămidă.
În ceea ce privește pictura, s-au păstrat două straturi: cel inferior, de la începutul sec. al XVI-lea, datorat probabil lui Radu cel Mare și lui Neagoe Basarab și un al doilea, din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, despre care deocamdată nu se poate preciza dacă aparține anilor 1712 sau 1746, când sunt amintite repictări, potrivit pisaniei.
Stilul este cel bizantin, iar vigoarea compozițiilor vădeşte mâna unui pictor bun. Pictura a mai suferit intervenții și refaceri; evidente sunt ornamentele imprimate cu șablonul pe arce, precum și diferite fonduri albastre de pe veșmintele personajelor. Catapeteasma de lemn, bogat sculptată în stil brâncovenesc, menționată în documentele anterioare, este în prezent demontată.
Adresa: Com. Nucet, sat Nucet, 137335, jud. Dâmboviţa
Telefon: 0245-670-410 (Stăreţie)
Web: www.manastireaviforata.ro
[email protected]
Obştea: 12 călugăriţe
Acces: Din DN 71, pe sensul Târgovişte-Bucureşti, făcându-se dreapta spre Nucet, cca 4 km până la mănăstire.
Stareţă: Preacuvioasa maică stavroforă Andreea David
Program:
Luni – vineri
07.00-9.30 Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Ceasurile III şi VI, Sfânta Liturghie, Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
16.00-17.00 Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa mică
18.30-20-30 Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I
Sâmbătă şi în ajunul sărbătorilor
07.00-9.30 Acatist, Ceasurile III şi VI, Sfânta Liturghie, Slujba Parastasului
18.00-22-00 Ceasul IX, Vecernia şi Litia, Utrenia, Ceasul I
Duminica şi în sărbători
8.30-12.00 Miezonoptica, Acatist, Ceasurile III şi VI, Sfânta Liturghie
16.00-17.00 Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa mică
18.30-20.30 Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I
Mănăstirea este deschisă turiştilor şi credincioşilor fără program de vizitare.