Mănăstirea Peştera din Gârcina
Mănăstirea Peştera din comuna Gârcina a fost înfiinţată în anul 1993, mai întâi ca schit, apoi ridicată în anul 2002 la rang de mănăstire.
Slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ a fost oficiată în data de 13 septembrie 1997 de către PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.
Mănăstirea Peştera se află la şapte kilometri de oraşul Piatra Neamţ, fiind înfiinţată în anul 1993. Viaţa monahală din localitatea Gârcina este însă mai veche; în anul 1612 a existat un schit de maici care a avut şi un rol cărturăresc, fiind şi şcoală pentru copiii din sat.
Se cunoaşte şi faptul că vechiul schit a primit din partea Mănăstirii „Sfântul Ilie“ din Ierusalim o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care astăzi se află la Mănăstirea Agapia.
Sfinţirea noului locaş de închinăciune a fost oficiată în 1997 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În luna iunie a anului 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a numit în funcţia de stareţă a acestei aşezări monahale pe maica Teodora Amariei.
Pe lângă hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, locaşul de cult mai poartă şi hramul „Sfânta Treime“.