Mănăstirea Petru Rareș Vodă
Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, este situată la poalele Cetății Ciceului, fiind înfiinţată în anul 2014, la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, precum și la dorinţa credincioşilor din zonă, susținuți de primarul Valentin Mureşan.
Ridicat în cinstea domnitorului Petru Rareș, așezământul monahal îi are ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.
Părintele Teofan Timiş, stareţul mănăstirii, a reuşit într-o perioadă scurtă să ridice o casă monahală, un mic paraclis şi să închege o comunitate eclezială în jurul mănăstirii. Anul acesta biserica de zid a mănăstirii a fost ridicată până la cota 0, fiind turnată fundația și placa.
Mănăstirea se află în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean Petru Rareș. Acesta, alături de soția sa, Elena Doamna, au ridicat mai multe lăcaşuri de cult, între care Mănăstirea Probota (unde se află și mormântul său), Mănăstirea Râșca, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Baia, Biserica „Sfântul Dumitru” din Hârlău și Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava.
De asemenea, a refăcut Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Bistrița, Mănăstirea Humor și Mănăstirea Caracalu de la Muntele Athos.